Solicitare. Antreprenorii cer ministrului Economiei deblocarea Măsurii 3 – „Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor”
Într-o scrisoare deschisă, transmisă marți, reprezentanții companiilor mici și mijlocii din România îi solicită ministrului Economiei să ia măsuri pentru deblocarea unei măsuri de sprijinire a mediului de afaceri. Aceasta a fost suspendată după ce au apărut serioase indicii că s-ar fi operat ilegal pe ea.
La începutul lunii februarie, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) atrăgea atenția că angajații mai multor bănci ar fi profitat de faptul că aveau acces la o parte dintr-un program guvernamental destinat întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) și au accesat și date care nu le erau destinate. Ar fi viciat astfel Măsura 3, de granturi de până la 200.000 de euro acordate solicitanților, pentru investiții.
Ca urmare a acestei sesizări, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) suspendat programul și a depus o plângere penală. Măsura a lovit însă, în egală măsură, în cei care ar fi încercat fraudarea sistemului dar și în cei de bună credință.
Din această cauză, CNIPMMR a transmis marți o scrisoare deschisă ministerului Economiei. Solicită ca instituția guvernamentală să comunice care sunt acţiunile pe care ministerul le va întreprinde pentru deblocarea Măsurii 3.
Reprezentanții oamenilor de afaceri se referă și la declaraţia publică a primului – ministru, Florin Cîţu, făcută în cadrul şedinţei Biroului Permanental CNIPMMR din 25 februarie, cu privire la posibilitatea deblocării Măsurii 3 – Granturi pentru investiţii acordate IMM-urilor.
„E posibil ca o soluție pe care să o avem pe termen scurt acum este să eliminăm acele proiecte din Măsura 3 care sunt legate de imobiliar și să putem să mergem mai departe. E o discuție pe care o să o am cu ministrul economiei. Ar fi păcat să nu mergem cu această măsură mai departe”, declarat atunci premierul.
Conform acestuia, s-a ajuns ca multe companii să ceară sprijin pentru achiziții imobiliare dintre eroare de interpretare a unui act guvernamental.
„Noi vorbeam de spații de producție, dar producția are un sens mai larg, depinde de cine și cum interpretează”, a completat Cîțu.
Reprezentanții Consiliului Național al oamenilor de afaceri arată că este de maximă necesitate adoptarea, în regim de urgenţă, de măsuri care să asigure accesul IMM-urilor la surse de finanţare.
În acest sens, solicită prezentarea de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a unui calendar, cu acţiuni şi termene clare care să vizeze operaţionalizarea Măsurii 3.