Bilanț 2020. MedLife încheie anul cu o creștere de 25,5% a cifrei de afaceri. Deciziile care au determinat dezvoltarea
Sistemul Medical MedLife anunță că a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri pro-forma, consolidată la nivel de grup, de peste un miliard de lei. Unul dintre principalele motoare ale dezvoltării a fost noua rețea de laboratoare de tastare a Covid 19.
Conform unui comunicat de presă transmis vineri, grupul a înregistrat 1,2 miliarde lei (251 milioane euro), înregistrând astfel o creștere de 25,5% față de 2019.
„Adaptarea rapidă la noul context social și calibrarea corespunzătoare a structurii operaționale au ajutat compania să atingă o performanță bună anul trecut și să își îmbunătățească gradual profitabilitatea în linie cu strategia din ultimi ani”, se arată în comunicatul de presă.
Una dintre realizările importante ale grupului a fost dezvoltarea rețelei de laboratoare Covid 19, prin intermediul cărora a putut să testeze periodic personalul medical și de suport și să păstreze funcționale rețeaua de clinici și spitale, asigurând un act medical de calitate.
Un alt segment foarte important de investiție și dezvoltare la nivelul anului 2020 l-a reprezentat divizia de cercetare a grupului. Compania a realizat numeroase studii de cercetare privind evoluția noului virus pe teritoriul României, reușind să joace un rol important la nivel de societate în monitorizarea pandemiei.
Au fost generate noi programe de screening pentru pacienți cu patologii cronice, dar și pentru cei care au trecut prin infecția cu SARS CoV2, și a fost demarată o campanie de cercetare bazată pe studii cu privire la imunizarea naturală pentru Covid 19, secvețierea virusului sau dinamica anticorpilor post infecție și post vaccin.
„Toate aceste măsuri ne-au ajutat nu doar să ne adaptăm noii realități economice, dar și să optimizăm dinamica businessului pentru perioada următoare”, susține Mihai Marcu, președinte și CEO MedLife Group (foto).
În perspectivă, pentru 2021, reprezentanții companiei anunță că vor continua să fie receptivi și proactivi la tot ce aduce această pandemie dar, totodată, vor continua și planurile de dezvoltare și extindere post – Covid.
„Din punct de vedere operațional, vrem să consolidăm poziția noastră pe piața din România, pe care o considerăm foarte importantă și cu potențial mare de dezvoltare, și, în măsura în care vor exista oportunități ne dorim să testăm și piața din regiune”, susține Mihai Marcu.
Conform acestuia, compania dispune de linii de credit dedicate atât programului de achiziții, cât și dezvoltării de proiecte destinate recuperării pacientului post – Covid. Este vorba de noua majorare, de 20 milioane euro, la care se adaugă lichidități importante generate de diviziile de business.
În paralel, vor continua, gradual, lucrările la dezvoltarea proiectului MedLife Medical Park, ce are potențialul de a deveni în perioada următoare cel mai complex proiect medical din România.