ANRE: Clienții vor avea cel mai bun preț din oferta concurențială. Termenul pentru înregistrarea opțiunilor rămâne 30 iunie a.c.

Publicat: 20 01. 2021, 16:44
Actualizat: 21 01. 2021, 10:44

Energie la cel mai bun preț. proceduri mai ușoare de modificare a contractelor și termenul de 30 iunie a.c. pentru exprimarea opțiunilor sunt prevederile noilor reglementări adoptate miercuri de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Conform Ordinului aprobat miercuri, noile reglementări au în vedere mai buna informare a clientului final de energie electrică de către furnizorii de ultimă instanță și simplificarea încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice. Schimbarea furnizorului în 24 de ore nu se va face însă prea curând.

„Clienții vor beneficia de cel mai bun preț din oferta concurențială a furnizorilor și vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ANRE.

Conform acestuia, cel puțin până la data de 30 iunie 2021, clienții casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, și vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferența dintre prețul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 și prețul din oferta concurențială cu valoarea cea mai mică.

Se introduce „Formularul de selecție ofertă”

Prin noul ordin sunt prevăzute obligații suplimentare pentru furnizorii de ultimă instanță de informare a clienților casnici, respectiv de a transmite, o dată cu fiecare factură emisă până la data 30 iunie 2021, o informare privind procesul de liberalizare precum și un „Formular de selecție ofertă”.

Formularul conține oferta concurențială cu valoarea cea mai mică, oferta concurențială alternativă și oferta de serviciu universal, toate aplicabile în primul semestru din 2021, precum și valoarea reducerii comerciale acordate și perioada de aplicare.

Prin completarea acestui formular, clientul poate alege direct oferta concurențială optimă, iar transmiterea formularului prin selecția unei oferte constituie acordul de contractare și, implicit, obligație contractuală pentru ambele părți.

În noul ordin, obligația de informare a clienților privind procesul de liberalizare este mai bine structurată, iar furnizorii de ultimă instanță au obligația să o transmită o dată cu fiecare factură trimisă pe tot parcursul anului 2021.

Schimbarea furnizorul în 24 de ore nu se aplică prea curând

Cei nemulțumiți de furnizor nu-l vor putea schimba însă imediat. ANRE transmite că, în vederea facilitării procesului de schimbare a furnizorului de energie de către consumatorul final, are în derulare un proiect cu termen de finalizare 30 iunie 2022.

Abia după implementarea acestuia se vor putea îndeplini noile cerințe europene care prevăd ca până în anul 2026 procesul tehnic de schimbare a furnizorului să se finalizeze în 24 h.