Finanțare: Câștigătorii Commons Accel, Demo Day din martie. Încep înscrierile pentru o nouă grupă

Publicat: 05 04. 2021, 16:15
Actualizat: 05 04. 2021, 16:18

Commons Accel, program de accelerare pentru start-up-urile românești, și-a anunțat câștigătorii evenimentului Demo Day, care a marcat finalizarea cohortei 3. Au participat 15 business-uri, din care au fost alese patru afaceri.

Următorul eveniment de acest gen va avea loc pe data de 13 mai, înscrierea fiind deschisă deja pentru doritori.

Evenimentul a fost unul hibrid, supus restricțiilor și limitărilor curente, o parte a juriului, dar și a startup-urilor fiind prezente doar online, iar cei prezenți la fața locului au fost împărțiți pe două etaje ale Commons Unirii – investitori, respectiv start-up-uri, anunță organizatorii.

Interacțiunea a fost asigurată prin transmiterea live pe ecrane între cele două spații, precum și online, cu 100 de participanți activi în Zoom, din cele peste 300 de înscrieri oficiale, dar și cu o audiență de câteva mii în social media.

Cele 15 start-up-uri prezente în cadrul evenimentului au fost jurizate de Utku Ogrendil de la SIBS, Alexandru Bogdan de la ROCA X, Andrei Pitis de la Techangels și Simple Capital, Bogdan Axinia de la eMag Ventures, precum și Andrei Dudoiu de la Seedblink, care au selectat câștigătorii.

Afaceri care promit

Juriul a ales patru câștigători de data aceasta. Este vorba de RE-COLLECTIONS (o platformă e-commerce ce oferă clientelor posibilitatea de a își crea instant printr-o aplicație digitală ținute personalizate în funcție de dimensiunile corporale sau preferințele stilistice), ESX (o plaftormă ce oferă un singur abonament pentru peste 270 de săli de fitness din Romania), VEHICOOL (Aplicația care îți aduce spălătoria auto în locul în care ai parcat) și INVESTORY (un joc educativ care combină lecția clasică de educație financiară cu metode moderne de învățare experiențiale prin joc).

Pregătire pentru antreprenori

Commons Accel este un program de accelerare pentru startupurile românești început în 2019 în cadrul căruia au fost deja pregătiți peste 100 de antreprenori. Programul se bucură de participarea a peste 80 de mentori și experți de top din diverse domenii de business implicați și dedicați creșterii și transformării unor idei inovatoare în afaceri de succes. De asemenea, acceleratorul are ca parteneri majoritatea organizațiilor care sprijină startupurile prin investiții.

Citește și  https://bit.ly/31KpvvA

Echipa acceleratorului este formată din profesioniști cu experiență internațională de business, accelerare și investiții, iar curicula livrată este una modernă și eficientă.

Rezultatele acceleratorului sunt remarcabile, peste 10 startup-uri care au participat în program primind deja o investiție, în timp ce alte aproape 20 au dezvoltat afaceri sustenabile.

Câștigătorii primelor ediții

Printre start-up-urile de succes care au absolvit Commons Accel se numără și VOXIKIDS, absolvent al primei cohorte, care a primit mai multe investiții de-a lungul anului trecut, sau EcoTree, startup care a primit o investiție de peste 200.000 de euro la sfârșitul primei cohorte din 2019.

RepsMate, învingători în cea de-a doua cohortă, au câștigat în cadrul programului Advancing AI o prima finanțare de 50.000 de euro.

Recomedica este un startup din grupa cu numărul 3 a programului Commons Accel și a fost finanțat chiar din timpul acceleratorului cu 300.000 de euro, printr-o campanie derulată pe platforma SeedBlink. De altfel, Commons Accel a fost și finalist al Central European Startup Awards la categoria Best Accelerator.

În data de 13 mai, Commons Accel deschide porțile unei noi cohorte, iar startupurile sunt invitate să aplice pentru a beneficia de workshopuri și traininguri pe cele mai relevante tematici de business, mentoring 1-1, investiții, spațiu de birou dedicat, un network de excepție, totul pentru a își transforma idea în succes.

Mai multe despre program puteți afla aici: www.commonsaccel.ro Dacă doriți să urmăriți poveștile startupurilor din cohorta 4, puteți accesa următorul link. https://www.youtube.com/watch?v=ufmkC0hJi6c