Tehnologie: Extasy, aplicația care aduce adrenalina la un click-distanță, vine de la UNTOLD. Bogdan Buta, UNTOLD
Singura aplicație din România dedicată experiențelor spectaculoase, Extasy, este dezvoltată de către Bogdan Buta, fondator UNTOLD și Neversea, pe care o va dezvoltă în parteneriat cu un bun prieten din studenție, Sveatoslav Veaceslav Vizitiu. Obiectivul celor doi antreprenori este ca Extasy să devină al doilea unicorn românesc, după UiPath, fondat de Daniel Dines.
Start-up-ul a primit recent o finanţare de tip „pre-seed“ în valoare de 350.000 euro de la de la Voicu Oprean, fondatorul companiei de software din Cluj-Napoca AROBS şi de la fondul local de investiţii Early Game Ventures, anunță cei doi fondatori într-un comunicat citat de Financial Intelligence. Runda de finanţare vine în completarea investiţiei iniţiale de circa 500.000 euro. Start-upul Tech este evaluat deja aproape 4 milioane de euro și a atras deja investitori de top.
Fondatorul UNTOLD își propune să devină al doilea Unicorn românesc, după UiPath
Bogdan Buta spune își dorește ca proiectul să devină în maxim 5 ani un succes global, al doilea Unicorn românesc, după UiPath. O companie start-up din tehnologie poate deveni Unicorn atunci când este evaluată la peste 1 miliard de dolari.
„Avem un plan de creştere foarte rapid. În primăvară va urma a doua rundă de finanţare. Aceasta a fost prima a fost de pre-seed în care în mod normal investesc prieteni, cunoscuţi apropiaţi care au încredere în fondatori“, a declarat în cadrul ZF IT Generation Bogdan Buta, fondatorul UNTOLD şi Extasy.
Sveatoslav Veaceslav Vizitiu este Chief Technology Officer al aplicației și este un specialist renumit în industria de IT din România. În ultimii 10 ani a lucrat cu companii de renume ca și Marriot, Google, FED EX sau Oanda. Este cofondator al platformei AI de sănătate pentru copii şi părinţi Wello, are în plan să ajungă în primăvara anului viitor la o evaluare de 7 milioane de euro şi să atragă cea de-a doua investiţie.
Sveatoslav este, în acealși timp, și unul dintre cei mai mari consumatori de experiențe spectaculoase cum ar fi: zborul pe aripa unui avion, diving, motociclism offroad și multe altele.
Extasy, aplicația care deschide lumea experiențelor spectaculoase pentru utilizatori
Prin urmare, aplicaţia mobilă Extasy se va adresa amatorilor de „adrenalină”, iar utilizatorii vor putea găsi şi cumpăra experienţe inedite cum ar fi săritul cu paraşuta, bilete la concerte, sedinţe de pilotat avionul, diving și multe altele.
“Aplicația va fi disponibilă la începutul anului 2021 unui număr limitat de utilizatori și o să cuprindă toate orașele importante din România. În 2022, vrem să o extindem internațional în cel puțin alte 2 piețe din Europa sau USA. Cei care sunt interesați să fie primii care testează această aplicație se pot înscrie pe www.extasy.com. În maxim 5 ani ne-am propus ca această aplicație să fie utilizată la nivel global. Consider că acest proiect are poțential real să devină următorul unicorn al României”, a explicat Bogdan Buta pentru constantafinanciara.ro.
„Noi am avut pe de-o parte norocul, dar şi un produs suficient de bine construit şi o idee suficient de puternică încât am reuşit să convingem încă dintr-un stadiu incipient atât un investitor cu experienţă foarte mare în România, cât şi un fond de investiţii care să ne susţină în această fază de început, ceea ce ne dă o încredere crescută că o să reuşim să ne atingem obiectivele şi pentru următoarele runde de investiţii.”
El a adăugat că evaluarea proiectului Extasy înainte de investiţie s-a situat la 3,5 milioane euro și că pentru următoarea etapă vizează creştere destul de mare, astfel încât în primăvara aceasta, la următoarea rundă de finanţare, evaluarea proiectului să atingă 7 milioane euro.
Perioada de restricții impusă de pandemie a adus noi oportunități pentru inovație în business
„Pauza” impusă de pandemie în business, în special în cel legat de organizarea de festivaluri uriașe de tipul UNTOLD sau Neversea a fost fructificată de oamenii de afaceri, care au procesat idei noi. În același timp, în ce privește zona de tehnologie, cea mai bună perioadă pentru a dezvolta și testa aplicații sau module noi este când industria vizată de aplicație sau platforma este în pauză, explică și unul dintre investitorii în aplicație Extasy, Voicu Oprean, fondator AROBS.
„A investi în aplicația de experiențe – Extasy – într-o perioadă în care suntem restricționați în mișcări, mi s-a părut mai mult decît oportun. Să nu uităm că millenials – generația Y caută experiențe, este în centrul culturii lor și produsul lansat azi exact acest lucru va oferi”, a declarant Oprean.
La rândul său, Bogdan Buta dezvăluie că este apropiat de zona de tehnologie, lucru pe care puțini îl știu.
“Puțini știu despre mine că eu am terminat facultatea de Automatică și Calculatoare, în Cluj-Napoca, așa că discuțiile despre software development nu îmi sunt străine. Am avut de-al lungul timpului mai multe idei, însă am preferat să mă concentrez pe dezvoltarea UNTOLD, în acel moment. Acum însă consider că este momentul oportun să lansăm această aplicație care, spunem noi, va revoluționa la nivel global tot ce înseamnă zona de experiențe”, a explicat fondatorul UNTOLD.
Cristian Munteanu, Managing Partner Early Game Ventures, al doilea investitor în aplicația Extasy, spune că a decis, cel puțin până la acest momnt, să nu investească în platforme care oferă posibilitatea de a rezerva și a cumpăra experiențe. Motivele ar fi legate de fragmentarea prea mare a pieței furnizorilor de experiențe sau gradul mic de tehnologizare al acestora până la lipsa unei strategii eficiente de „go to market”. Abordarea acestei idei din perspectiva industriei de turism nu a părut interesantă în epoca vitezei, pentru că în general nimeni nu își ia vacanță decât de câteva ori pe an, deci nici nu își cumpără bilete de avion săptămânal.
„Extasy abordează ideea unui marketplace de experiențe și activități dintr-o altă perspectivă, mutând-o din industria de travel în cea de entertainment. De asemenea, Bogdan Buta vine cu experiența lui dovedită în marketingul dedicat generațiilor tinere, ceea ce ne-a convins că Extasy își merită locul în portofoliul Early Game”, explică Cristian Munteanu.
Extasy se va concentra exclusiv pe a oferi cele mai inedite, diverse și de calitate experiențe (exemplu: sărit cu parașuta, concerte, pilotat avion, etc) celor interesați. De la cele locale, pe care le pot explora în orașul natal, până la cele care pot fi trăite în afara țării. Aplicația va avea și o componentă de finanțare, în parteneriat cu Grupul Financiar Banca Transilvania, prin care cei care își doresc să achiziționeze o experiență extravagantă, dar costisitoare, să poată accesa și primi un împrumut, totul direct în aplicație.
În acest moment, aplicația este dezvoltată la nivel BETA și va putea fi testată doar de câțiva utilizatori. În martie 2021 se va lansa oficial în câteva orașe din țară, urmând ca, până la finalul anului 2021, să cuprindă toate orașele din România. În 2022, fondatorul intenționează să o extindă în Europa și în America.