Prima pagină » Economic » Adrian Câciu: „În contextul puseului RECESIONIST care bate peste toată Europa, a avea o creştere economică este totuşi un lucru pozitiv”

Adrian Câciu: „În contextul puseului RECESIONIST care bate peste toată Europa, a avea o creştere economică este totuşi un lucru pozitiv”

Adrian Câciu: „În contextul puseului RECESIONIST care bate peste toată Europa, a avea o creştere economică este totuşi un lucru pozitiv”

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, este de părere că România a intrat într-o nouă paradigmă în ceea ce privește funcționarea economiei, subliniind interconectarea economiei naționale cu contextul regional și european.

În cadrul evenimentului RoInvest, organizat de Agenția de presă News.ro, Câciu a evidențiat că, în ciuda crizelor multiple și a presiunilor recesioniste din Europa, România continuă să înregistreze o creștere economică, chiar dacă firavă.

„În acest context, al crizelor multiple cu care se confruntă regiunea noastră, dar mai ales puseul recesionist care bate peste toată Europa, a avea o creștere economică, chiar și firavă, în contextul acesta, este totuși un lucru pozitiv”, a declarat ministrul.

Câciu a subliniat că România a intrat „în altă paradigmă de dezvoltare, într-un context ostil”, și a subliniat importanța investițiilor publice și a stimulilor pentru mediul privat. El a explicat că, deși presiunea inflaționistă creată de cheltuielile de investiții afectează economia, aceste investiții rămân esențiale pentru dezvoltarea țării.

Ministrul a reamintit că anul trecut s-au realizat investiții productive de 84 de miliarde de euro în România, plasând țara pe locul doi în Europa, după Cehia. De asemenea, el a menționat că România și-a asumat investiții de 155 de miliarde de euro, reprezentând jumătate din produsul intern brut al țării.

„Nu suntem într-o zonă în care să spunem că nu avem pe masă orizontul că aceste investiții nu se vor realiza,” a subliniat Câciu, adăugând că România a depășit vechile paradigme în care investițiile erau doar discutate, dar nu și implementate.

Evenimentul „RoInvest” – ediția a V-a, la care Adrian Câciu a luat cuvântul, a beneficiat de sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, fiind organizat cu parteneriate instituționale și organizaționale importante, cum ar fi Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Două planete din Sistemul Solar nu sunt ceea ce par, susțin cercetătorii