„Când a depășit 100 de tone, s-a întâmplat ceva.” Superstițiile lui Isărescu despre rezerva de aur a României

În toamna anului 2007, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, afirma că a devenit superstițios când, după 1990, rezerva de aur a băncii centrale a crescut rapid, având în vedere că în istorie, situația României se complica atunci când cantitatea de aur depășea 100 de tone.

„Când rezerva de aur a Băncii Naționale a României a crescut rapid după 1990, am devenit superstițios, pentru că (în istorie – n.red.) atunci când a depășit 100 de tone, s-a întâmplat ceva,” a afirmat într-o conferință guvernatorul BNR. Isărescu a exemplificat cu înstrăinarea tezaurului României în Rusia, precum și problemele economice ale țării după cel de-al doilea Război Mondial.

Isărescu a reluat ideea în 2013. El și-a amintit că în anul 1990, la două ore după ce a fost numit guvernator al băncii centrale, a mers la tezaur. „De ce? Ca să ating aurul, era și ultima rezervă tangibilă a Românei și ca să capăt încredere. M-a întrebat cineva cum am rezistat (ca guvernator, o perioadă îndelungată – n.red.). Probabil că am luat ceva magie din tezaurul, mic atunci, nu aveam decât vreo 64 tone de aur, suficient ca să îmi dea încredere pentru câțiva ani buni, cel puțin. În prezent, suntem la al doilea ciclu pe care îl trăiesc, de explozie a prețului aurului”, a spus Isărescu.

De la înființarea Băncii Naționale a României în 1880, rezervele de aur au fluctuat în funcție de evenimente istorice – războaie și decizii politice – dar și de ciclurile de creștere economică.

România avea mai puțin de 15 tone de aur în rezerva BNR la sfârșitul secolului al XIX-lea, imediat după înființarea instituției și a atins recordul istoric în 1940, când deținea aproape 140 de tone din metalul prețios, ocupând locul 12 în lume.

BNR avea în 1940 mai mult aur în rezervă decât băncile centrale din Italia, Australia, Grecia, Brazilia, Norvegia sau Japonia.

Astfel, România avea în anul 1900, la începutul secolului XX, 10,5 tone de aur. Rezerva s-a dublat în următorii cinci ani și a ajuns la 22,5 tone în 1905, pentru ca apoi să urce constant până în 1940, când a atins maximul de 139,88 tone.

Un important punct de inflexiune în această direcție este perioada 1915-1920, când România a predat Rusiei tezaurul. BNR avea mai puțin de 2 tone de aur în 1920, însă rezerva a crescut în următorii cinci ani pentru a ajunge la aproape 73 de tone în 1925, de la 64,1 tone în 1915, cu un an înainte de semnarea decretului de predare a Tezaurului.

În 1973, la scurt timp după ce România a devenit membru al Fondului Monetar Internațional, statul avea rezerve de aur de 71 de tone, care au crescut constant până în 1985, când au ajuns la 119 tone.

Rezerva s-a înjumătățit însă în 1987, la 48 de tone și a continuat să scadă în 1988, la 45 de tone, după decizia lui Nicoale Ceaușescu de a vinde aur pentru a rambursa datoria de stat. Spre sfârșitul lui 1989, BNR a cumpărat aproximativ 20 de tone, rezerva revenind la 68 de tone.

După 1989, rezerva de aur a României a crescut constant până în 1999, fiind menținută de BNR la puțin peste 100 de tone din 2000 până în prezent.

Trebuie remarcat că Isărescu a intuit emoțiile pe care rezerva de aur le implică cu mult mai mult timp înainte. În primăvara anului 1995, Isărescu anticipa o politică mai activă a Băncii Naționale în privința administrării stocului de aur, într-un interviu acordat Reuters. „Operațiunile internaționale de swap ar putea fi cea mai potrivită modalitate de a crește valoarea stocului de aur, dar banca centrală trebuie să acționeze cu atenție, deoarece înstrăinarea unei părți din stocul de aur ar putea determina obiecții de ordin emoțional din partea opiniei publice. Isărescu a declarat că rezervele denominative în dolari ale Băncii Naționale se cifrau în luna martie la 530 de milioane de dolari, nefiind necesară vânzarea unei părți din stocul de aur pentru creșterea rezervelor”, spune știrea de atunci.

Și într-adevăr, rezerva de aur a tot iscat „obiecții de ordin emoțional”, dar nu numai. Oficialii BNR au explicat adesea, în ultimii ani, cum este administrată rezerva de aur, răspunzând unor aceleași idei, repetate mereu.

Același Isărescu spunea, în 2016: „Dacă se induce neîncredere, de exemplu, în rezerva internațională sau în rezerva de aur a României, nu este vorba numai de defăimarea Băncii Naționale. Este vorba despre defăimarea României, în toate discuțiile acestea, care nu-și au rostul. Am să vă punctez pe exemplul cu aurul. Noi, în fiecare lună, prezentăm publicului, din țară și din străinătate, rezerva. Aceasta e transparență totală. Spunem cât este, dăm comunicat pe care îl preia toată presa română. Datele privind rezerva sunt auditate de firmele cu cea mai mare credibilitate, pe plan internațional. Dacă apare cineva, un neica nimeni, care spune că a dispărut rezeva de aur, asta înseamnă că e defăimată Banca Națională sau că e defăimată România? Nu trebuie decât ca acel cineva să ia raportul anual și să vadă„.

Mugur Isărescu a mai spus că toată rezerva a unei țări se ține în conturi din străinătate, inspirând astfel credibilitate și că de aceea românii pot să facă plăți, fără problemă, oriunde în lume. „Și pentru că multă lume consideră că e ceva necurat aici, Banca Națională ține aurul la Londra. Păi, aurul este parte din rezerva noastră internațională. E rezervă internațională. Nu e rezervă internă. Toată rezerva internațională a unei țări se ține în exterior, că de aceea se numește rezervă internațională. Dolarii, cei 32 de miliarde de euro, echivalentul a 37 de miliarde de dolari, nu îi ținem în țară. Dacă i-am ține în țară, nu ar avea absolut nicio valoare. Nu ar asigura stabilitate. Îi ținem în conturi în străinătate, așa se ține”.

Guvernatorul revenea, în 2018: „Aurul din rezerva României este păstrat în Banca Angliei, un custode solid din toate punctele de vedere. Plasarea în arbitraj sau sau în diverse operațiuni pe piețele internaționale prezintă riscuri, având în vedere evoluțiile globale, astfel că am considerat că nu este oportun să efectuăm astfel de plasamente. Deci nu am făcut și nici măcar nu ne-a trecut prin cap să jucăm aurul la păcănele, cum a spus recent un… personaj”, a declarat Mugur Isărescu, la conferința de prezentare a Raportului BNR pe anul 2017.

Un capitol special din Raport analizează evoluția rezervei de aur a României în perioada postdecembristă, arătând că aceasta a crescut cu 30 de tone între anii 1989 și 2000, după care s-a menținut constantă. „Dacă mai punem la socoteală și aurul depus în altă parte cu documentele de rigoare, dar încă nerecunoscut, avem imaginea unei rezerve solide”, a mai spus guvernatorul BNR, referindu-se – dar fără să nominalizeze – la tezaurul românesc din Rusia.

Se pare că, într-adevăr, Isărescu are tot dreptul să fie superstițios: când rezerva de aur depășește 100 de tone, România are probleme.

Iar dacă nu le are, și le creează singură.