Prima pagină » Economic » Când crede BNR că vor scăpa românii de șocul inflației din septembrie, când mâncarea s-a scumpit cu 2,3% în doar 30 de zile

Când crede BNR că vor scăpa românii de șocul inflației din septembrie, când mâncarea s-a scumpit cu 2,3% în doar 30 de zile

Când crede BNR că vor scăpa românii de șocul inflației din septembrie, când mâncarea s-a scumpit cu 2,3% în doar 30 de zile
Șocul inflației din luna septembrie va fi resimțit până în vara anului viitor, a declarat Constantin Chirca, director adjunct al Direcției de Statistică din cadrul Băncii Naționale a României (BNR)

Șocul inflației din luna septembrie va fi resimțit până în vara anului viitor, a declarat Constantin Chirca, director adjunct al Direcției de Statistică din cadrul Băncii Naționale a României (BNR) în cadrul seminarului EU-COFILE 2012, eveniment organizat de BNR, Alpha Bank și Asociația Română a Băncilor (ARB).

„Șocul inflației din septembrie se va resimți încă 11 luni, până în august”, a precizat Chirca în cadrul seminarului.

În mod normal, în lipsa unor presiuni inflaționiste puternice, care ar putea veni din deprecierea leului sau din majorarea de către stat a prețurilor administrate (de exemplu la utilitățile publice), inflația ar trebui să scadă consistent în septembrie 2013, pe fondul așa-numitului „efect de bază”, respectiv pentru că în calculul inflației anuale prețurile din septembrie 2013 vor fi comparate cu cele din septembrie 2012, care au reprezentat un vârf.

În septembrie rata anuală a inflației a urcat până la 5,33%, maximul acestui an, pe fondul scumpirii, în medie, cu 2,3% a produselor alimentare față de luna precedentă. Reprezentanții industriei agricole au susținut, încă de la începutul verii, că seceta prelungită din anumite zone agricole va duce la scumpirea mâncării. În septembrie, față de august, legumele au fost cu aproape 10% mai scumpe, „campioni” fiind cartofii, ai căror preț mediu a crescut cu peste 27%. Per total, într-o singură lună, prețurile au crescut cu aproape 1,2%.

În octombrie rata anuală a inflației a coborât sub 5%, respectiv la 4,96%.

La începutul acestei luni, guvernatorul BNR, Mugur Isăresu, a anunțat că Banca Națională a revizuit în sus prognoza de inflație pentru anul în curs, de la 3,2% la 5,1%. Anunțul a fost făcut cu ocazia prezentării de către BNR a raportului trimestrial asupra inflației.

Citește și