Când va ajunge dolarul la egalitate cu euro
„Credem că este posibil să avem un euro egal cu dolarul american, chiar și anul acesta, cel târziu la începutul anului viitor. Vorbim despre următoarele săptămâni”, a precizat Claudiu Cazacu. El a mai spus că dolarul este pe trend ascendent de mai multă vreme, iar acum a ajuns un nivel pe care nu l-a mai atins din 2002 în raport cu moneda unică europeană.
„Motivul pentru care dolarul s-a apreciat este ieșirea dintr-o perioadă de consolidare a cotațiilor euro-dolar. Concret, este vorba despre întărirea politicii monetare în SUA. FED nu numai că a majorat dobânda de referință cu 0,25%, dar a și pregătit piețele pentru încă alte trei astfel de majorări anul viitor, în timp ce așteptările inițiale erau doar pentru două măriri de dobândă. Cu dobânzi mai mari decât se poate găsi în Europa, capitalurile sunt atrase de plasamente în SUA. Dolarul crește față de euro, iar euro se întărește în raport cu leul, deci efectul este cumulat față de moneda noastră”, a adăugat reprezentantul casei de brokeraj.
Pentru România, un dolar mai puternic înseamnă scumpirea carburanților. „Majorările de prețuri nu vor apărea imediat. Însă dolarul intră în calculul combustibililor pe piața internă. Iar această scumpire se duce pe orizontală și în alte zone. Pentru cei care au credite în dolari, dar care nu cred că sunt foarte multe, efectul este unul negativ. Cei care au însă economii în dolari au de câștigat. De asemenea, au de câștigat cei care exportă în afara Europei, cu prețuri stabilite în dolari. Din păcate, cei mai mulți dintre acești exportatori vând materie primă și nu produse cu valoare adăugată mare. Pe de altă parte, produsele importate din China se vor scumpi”, a adăugat Claudiu Cazacu.
Dolarul a atins joi un maxim istoric, micșorând diferența față de euro, pe fondul deciziei FED de a mări dobânda de referință cu 0,25%.
Potrivit cursului oficial publicat joi de BNR, dolarul a atins un nou maxim istoric, micșorând diferența față de euro.
Astfel, dolarul american a fost cotat la 4,3146 lei, în vreme ce moneda europeană a atins 4,5202 lei.