Când vor începe chinezii construcția grupului energetic de 600 MW de la Rovinari
„Construcția va începe în prima parte a anului viitor și va dura minimum trei ani. Acum se negociază diverse amănunte precum prețul apei de răcire, care va fi asigurată de complex, prețul cărbunelui, facilitățile pe care noi le vom pune la dispoziție. Vom face o companie de proiect, iar participarea Complexului Energetic Oltenia va fi de 10%, însă putem merge până la 49%, în funcție de capacitățile financiare”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al Complexul Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel.
Complexul Energetic Oltenia vrea să înscrie, până la sfârșitul anului, compania de proiect la Registrul Comerțului, iar aceasta să se ocupe apoi de procurarea autorizațiilor necesare construcției.
Guvernul a aprobat la începutul lunii septembrie un memorandum privind construirea unui grup de 600 MW la Rovinari cu investitorii chinezi.
Noua termocentrală va funcționa pe bază de lignit și va fi construită pe amplasamentul a două blocuri energetice ale termocentralei Rovinari, în prezent dezafectate. Proiectul va fi derulat de o firmă mixtă, în care investitorul străin va deține majoritatea acțiunilor. Construcția termocentralei va dura între trei și trei ani și jumătate. Unitatea va fi echipată cu tehnologie modernă, astfel că prețul la care va produce electricitatea va fi printre cele mai mici dintre toate termocentralele din România.
„Vestea cea bună legată de investiții vine de la Rovinari, unde s-a dat săptămâna trecută decizia pentru înființarea companiei care va implementa o investiție de 800 milioane euro, cea mai mare de după revoluție (a unei companii de stat, n.r.), tot cu o companie chineză, care este înscrisă și în cursa pentru Tarnița”, a declarat recent ministrul Energiei, Andrei Gerea, într-un interviu acordat MEDIAFAX.
Investiția necesită 847 de milioane de euro și va fi făcută în parteneriat cu grupul China Huadian Engineering.
„Proiectul, de tip «Green/Brown Field», va fi realizat de către o societate cu capital mixt la care vor participa China Huadian Engineering Co. Ltd., cu un aport inițial, în numerar, de cel puțin 30% din totalul capitalului social necesar realizării investiției și cu asigurarea ulterioară a finanțării, și Complexul Energetic Oltenia (CEO), cu aport în natură (terenuri și construcții). Valoarea totală a proiectului, estimată prin Studiul de fezabilitate, este de 847,639 de milioane euro, cu o perioadă de recuperare a investiției de aproximativ 12 ani și o durată de viață de 30 de ani, punerea în funcțiune fiind prevăzută pentru anul 2019. Implementarea proiectului, care va utiliza drept combustibil de bază lignitul de la carierele Roșia, Tismana și Pinoasa, ce aparțin CEO, va aduce avantaje substanțiale pentru CEO și pentru economia românească, în general”, a anunțat Guvernul la începutul lunii septembrie.
Potrivit Executivului, peste 4.000 de locuri de muncă vor fi create în perioada implementării proiectului, iar noul grup energetic va utiliza 4,6 milioane tone de lignit, anual, ceea ce înseamnă securizarea a 3.000 locuri de muncă și crearea a altor 1.800. Guvernul mai arată că în ultimii 25 de ani nu s-au făcut investiții majore în sistemul termoenergetic din România și că o parte din echipamentele și materialele necesare în construcția și exploatarea noii centrale vor fi asigurate de industria românească.
Compania chineză a fost selectată să deruleze investiția în urma unei licitații internaționale derulată în luna mai 2012. Alt ofertant în cadrul licitației a fost compania japoneză Marubeni Corporation.
Compania de stat China Huadian Engineering, care face parte din grupul China Huadian Corporation, are ca principale domenii de activitate producția de utilaje grele, tehnologii de tratarea apei și protecția mediului, energii din surse neconvenționale, construcția de centrale electrice, respectiv cercetare și dezvoltare de produse de înaltă tehnologie. Operațiunile grupului China Huadian Corporation includ producția de energie, servicii de termoficare, dezvoltarea de energie din surse primare, precum cărbunele și alte servicii tehnologice pentru domeniul energetic.
Corporația are afaceri în mai multe state, între care Rusia, India, Vietnam, Indonezia sau Arabia Saudită, iar China Huadian Engineering a realizat 212 centrale electrice în China, Indonezia, Malaezia, Cambodgia, având lucrări în desfășurare și în Turcia.
China Huadian a fost înființată în 2002 de statul chinez, împreună cu alte patru corporații. Împreună, cei cinci producători de energie controlează 45% din capacitatea energetică instalată a Chinei.