Capital Economics: Demisia premierului poate afecta economia

Capital Economics: Demisia premierului poate afecta economia
Publicat: 04/11/2015, 15:30

„Principalul mod în care demisia premierului Ponta va afecta economia este dacă temerile că ar putea aduce instabilitate politică conduc la amânarea de decizii de investiții, din partea investitorilor locali sau a celor străini. Creșterea PIB ar putea fi afectată dacă nu este o rezolvare la această situație. Astfel, în contextul în care consumul pare să crească rapid, aș fi surprins să văd o încetinire puternică a avansului PIB”, a declarat pentru MEDIAFAX analistul Capital Economics William Jackson.

Măsurile de creștere a salariilor și reducere a TVA vor fi probabil continuate de către un viitor guvern, întrucât sunt considerate populiste.

Pe piața financiară, anunțul demisiei a avut un impact limitat pînă în prezent, a afirmat Jackson.

„Întrucât România are o poziție a contului curent oarecum în echilibru, leul este mai puțin vulnerabil ca în trecut la intrări de capital mai reduse. De asemenea, situația finanțelor Guvernului este relativ sănătoasă. Nu mă aștept ca leul să se deprecieze semnificativ sau să crească puternic costurile de împrumut. Nu va exista nici un impact major asupra ratingului suveran al României”, a spus el.

Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că își depune mandatul și că speră că demisia Guvernului său satisface cerințele oamenilor care au fost în stradă, adăugând că este nevoie de soluții raționale. Ponta a spus că supărarea cetățenilor nu trebuie să degenereze în violență stradală, iar de aceea demisia Guvernului este cea mai oportună soluție.

Ulterior, Ponta a anunțat că va propune ca, până la procedurile de desemnare a unui alt guvern, ministrul Apărării, Mircea Dușa, să fie premier interimar.

Peste 25.000 de persoane au manifestat, marți seară, în Capitală, pentru a-și exprima revolta în legătură cu incendiul din 30 octombrie, de la Clubul Colectiv din București și pentru a cere demisia celor responsabili. În incendiul din Clubul Colectiv, 32 de oameni au murit, iar alți aproximativ 200 au fost răniți.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Ce se întâmplă cu concediile începând din 2025. Legea care clarifică toate situațiile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal