Capra vecinului nu poate fi plătită din banii mei

Știrea despre experimentul cu venitul garantat necondiționat în Finlanda a fost încă de la apariția ei, în 2015, întâmpinată la noi cu comentariile indignate despre cât de rele sunt ideile „socialiștilor” care vor să transforme țara în „raiul leneviei”. Doar că inițiativa nu era a unor socialiști: era la putere, ca și acum, un guvern de centru-dreapta, care se lupta cu un șomaj de peste 9% și cu o economie la limita recesiunii, afectată de criză și de austeritate. Experimentul a constat din selectarea aleatorie a 2.000 de șomeri, cărora timp de doi ani, în 2017 și 2018, statul le-a oferit câte 560 de euro pe lună. Scopul nu era deloc să instaureze un paradis socialist, ci să-i împingă pe șomeri să accepte slujbele temporare sau prost plătite pe care altminteri nu le-ar fi acceptat, de teamă că își vor pierde ajutoarele sociale, mai stabile decât slujbele din sectorul privat.

Experimentul a avut atâta relevanță cât i-a permis eșantionul: concluzia pentru primul an (pentru al doilea, rezultatele vor apărea în aprilie) a fost că nici n-a crescut, nici n-a scăzut ocuparea în rândul beneficiarilor raportat la restul șomerilor, având în vedere că mulți finlandezi rămân în afara pieței muncii nu din lene, ci fie pentru că nu reușesc să obțină calificările necesare, fie din motive de sănătate sau de vârstă. De asta, experimentul finlandez n-a fost un răspuns la viziunea unor Mark Zuckerberg sau Elon Musk, adepți ai venitului universal garantat cu argumentul că oamenii vor deveni mai creativi dacă vor avea asigurată împlinirea necesităților de bază. Criticii au comentat că un experiment relevant pentru așa ceva ar fi trebuit să nu cuprindă numai șomeri, nu doar un eșantion atât de mic de populație și nu doar o perioadă de doi ani.

Cert e însă că șomerii respectivi au scăpat de formalitățile birocratice și de obligațiile de a bifa anumite condiții impuse pentru a căpăta ajutoare sociale. O șomeră care a reușit în acest timp să-și deschidă un restaurant împreună cu niște prieteni a povestit pentru Reuters că, în raport cu ajutorul social de care beneficia înainte, venitul garantat oferit lunar de stat i-a adus în plus doar 50 de euro; în schimb, a reușit să-și lanseze afacerea, fiindcă n-a mai fost obligată să piardă periodic timp cu formalități ca să-și poată lua ajutorul. Cu alte cuvinte, nu i-a mai fost frică de perspectiva de a muri de foame. Acesta explică de ce KELA, agenția finlandeză pentru asigurări sociale, a socotit ca principal rezultat al experimentului faptul că participanții, comparativ cu șomerii din grupul de control, au declarat că se simt semnificativ mai bine, mai puțin anxioși și mai sănătoși.

Un astfel de rezultat e neinteresant pentru cine crede că frica e cea mai bună motivație a muncii sau că scopul economiei nu e să-i facă pe toți membrii societății să se simtă bine. Vorba unui român autentic de pe forumul unui ziar: „muriți bă cu așteptările astea să vă dea statul de mâncare acum 100 de ani erați și biciuiți pe lângă faptul că erați puși la muncă cu forța”. Într-adevăr, din moment ce venitul universal garantat se finanțează din taxe și impozite, ideea n-are cum să pară alfel decât o obrăznicie în societăți sărace și primitive cum e cea românească, unde protecția socială pare doar o formă de a răsplăti lenea, unde cei 560 de euro pe lună oferiți de Finlanda șomerilor sunt bani mulți și unde inițiativele de mărire a salariului minim par niște afronturi la adresa celor care, deși muncesc din greu, tot nu câștigă destul încât să scape de frica sărăciei sau a declasării.

Ar însemna deci că miliardari ca Zuckerberg sau Musk susțin ideea venitului universal pur și simplu fiindcă ei au scăpat de frică. „Să le dai tuturor libertatea de a-și urma visul nu e pe gratis. Oameni ca mine ar trebui să plătească pentru asta. Mulți dintre voi vor fi suficient de bogați încât să o faceți și voi”, a spus Zuckerberg într-un discurs celebru la Harvard în 2017. Cum știm însă, în afară de argumentul romantic al lui Zuckerberg, un argument mult mai pământean e cel al automatizării care înlocuiește masiv angajații cu roboți, generând astfel o masă de oameni de prisos, frustrați și furioși, cu potențial de a destabiliza societatea și de a vota extremiști sau, mai rău, anticapitaliști. Cifra vehiculată cel mai des la ultimele forumuri de la Davos a fost estimarea că până în 2020 vor dispărea 5 milioane de locuri de muncă din cauza robotizării.

Perspectiva a fost comentată de Richard Branson sau Bill Gates, ultimul chiar cu propunerea ca firmele care folosesc roboți să fie taxate spre a finanța venitul universal. Experimente asemănătoare cu cel din Finlanda au loc ori sunt în plan în Canada, Kenya, India, Scoția, California sau Alaska. În 2016, Elveția a organizat un referendum pe această temă – eșuat, dar bun să arate tendințele pentru viitor, ținând cont că tinerii, cetățenii de la oraș și cei cu studii superioare s-au arătat cel mai mult în favoarea ideii. La fel e și peste Ocean, unde 54% din americanii între 18 și 35 de ani și 50% dintre cei până la 50 de ani susțin venitul garantat, conform unui sondaj Gallup de anul trecut. În Europa, un sondaj făcut în 2017 de firma germană Dalia Research în rândul a peste 11.000 de cetățeni din cele 28 de state UE a arătat că 68% ar vota pentru venitul garantat, principalul argument invocat (de 52%) fiind că „ar reduce anxietatea în privința finanțării nevoilor de bază”.

Au apărut deja politicieni care și-au făcut deja platformă din asta. Antreprenorul Andrew Yang vrea să ajungă candidatul democraților la președinția SUA promițând fiecărui american între 18 și 65 de ani 1.000 de dolari lunar. Pentru un venit de bază acordat condiționat pledează pretendenta cu cele mai mari șanse la nominalizarea democrată, Kamala Harris, care ar vrea să dea americanilor care câștigă între 3.000 și 50.000 de dolari pe lună (100.000 pentru cuplurile căsătorite sau părinții singuri) un credit fiscal sub forma unei sume de 500 de dolari pe lună, urmând ideea lui Chris Hughes, cofondator al Facebook și colaborator la campania prezidențială a lui Barack Obama.

Cu adevărat epocală e însă rezoluția Green New Deal, depusă în Congres săptămâna trecută de democrații Alexandria Ocasio-Cortez și Ed Markey, care cere ca ponderea surselor de energie nepoluante folosite în America să crească brusc, de la 11% în prezent la 100% în 2030, iar americanii afectați de această tranziție să fie sprijiniți cu investiții, instruire și locuri de muncă, pe lângă propunerea de „garantare a unei slujbe retribuite cu un salariu capabil să susțină o familie, concedii medicale, vacanțe plătite și siguranța pensiilor pentru toți locuitorii SUA”. Rezoluția este epocală nu doar prin generozitatea demnă de cea mai tare utopie comunistă a prestațiilor sociale, ci și prin faptul că e prima abordare din unghi social a preocupării nr. 1 în anumite zone ale elitei mondiale, respectiv schimbarea radicală a structurii economiei cu scopul contracarării schimbărilor climatice.

Abordarea brutală a chestiunii de către Emmanuel Macron în Franța a trezit furia „vestelor galbene”, pentru că încercarea de a extinde uzul vehiculelor nepoluante a fost percepută, corect, drept aruncarea costului pentru acest efort în spinarea categoriilor cu venituri mici. Planul democraților americani însă promite protecție cu totul specială pentru cei afectați. Într-o schiță a documentului scăpată online ca din greșeală, planul includea și propunerea venitului universal – „securitate economică oferită și celor care nu vor să muncească”. Deși celelalte prevederi oferă oricum mult peste orice poate visa un cetățean al planetei în materie de protecție socială, chiar și așa s-au găsit însă critici care să se întrebe cum de forma finală nu pomenește și de venitul universal. Nu e însă prea târziu, mai ales că democrații abia s-au prins că de acum trebuie să se arate „cu adevărat de stânga”.

Sunt comentatori care se întreabă dacă nu cumva și Donald Trump ar veni cu o propunere de venit universal, dacă va simți că îi aduce voturi. În fond, însuși Milton Friedman, ideolog al dreptei, a promovat „impozitul negativ pe venit„, adică o sumă fixă de bani cu care statul să înlocuiască birocrația ajutoarelor pentru săraci. Și deja sunt critici de stânga care spun că un venit universal nu face decât să ia dreptul la orice alte ajutoare, în același timp împingându-i pe oameni să accepte nu doar muncile precare specifice economiei din acești ani, ci și munci neplătite, ceea ce va ajuta firmele în căutare de forță de muncă dispusă să lucreze pe bani puțini spre deloc.

Ceea ce a devenit însă imposibil este să critici ideea venitului garantat ca fiind creatoare de hazard moral ori să te întrebi de unde vor veni banii. Un site conservator a calificat ironic experimentul finlandez drept „bani din elicopter„, numai că varianta mult mai sofisticată a „banilor din elicopter”, adică tiparnița băncilor centrale, a produs numai din 2009 până în 2017 nu mai puțin de 11.000 milioane de dolari. Acești bani au dezobișnuit piețele să mai funcționeze normal și au creat o percepție de arbitrar imposibil de înlăturat: dacă pentru bănci și corporații a fost posibilă salvarea de criză cu un astfel de artificiu lungit ani la rând, de ce să nu se poată și pentru cetățenii de rând? Atunci când miliardarii de mai sus discută despre subvenționarea oamenilor înlocuiți de roboți, ei văd exact acest artificiu – încă ignorat de românii obosiți de lupta cu sărăcia și indignați că elitele vor să le dea leneșilor din banii munciți de ei.