Prima pagină » Economic » Care a fost anul trecut principala destinație a investițiilor americane. Peste 1.100 miliarde de dolari au ajuns aici

Care a fost anul trecut principala destinație a investițiilor americane. Peste 1.100 miliarde de dolari au ajuns aici

Care a fost anul trecut principala destinație a investițiilor americane. Peste 1.100 miliarde de dolari au ajuns aici
Marea Britanie este principala destinație a investitorilor americani în active financiare, în valoare de 1.129 de miliarde de dolari la sfârșitul anului trecut, urmată de Canada și Insulele Cayman, conform datelor Trezoreriei SUA.

Marea Britanie este principala destinație a investitorilor americani în active financiare, în valoare de 1.129 de miliarde de dolari la sfârșitul anului trecut, urmată de Canada și Insulele Cayman, conform datelor Trezoreriei SUA, informează Mediafax, citând AFP.

Majoritatea acestor plasamente sunt sub formă de acțiuni (758 miliarde dolari), iar restul de obligațiuni pe termen scurt și mediu.

Canada, plasată pe locul al doilea, a atras investiții financiare de 808 miliarde de dolari din partea americanilor, iar Insulele Cayman, care și-au câștigat statutul de paradis fiscal datorită marilor grupuri care dețin filiale acolo în căutarea unor impozite mai mici, de 784 miliarde de dolari.

Japonia se află pe poziția a patra, cu investiții financiare americane de 521 miliarde de dolari, urmată de Franța, cu active de 375 miliarde de dolari din partea cetățenilor SUA.

China se află pe locul 17 în acest clasament, iar Rusia abia pe 28.

Potrivit Trezoreriei SUA, valoarea totală a activelor deținute în străinătate de investitorii americani a crescut cu 16,9% în intervalul decembrie 2011-decembrie 2012, la 7.941 miliarde de dolari.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit