Prima pagină » Economic » Care e viitorul schemei de PLAFONARE? Sebastian Burduja: „Nu mi se pare normal ca eu, șeful ANRE sau Ion Țiriac să beneficiem de preț plafonat”

Care e viitorul schemei de PLAFONARE? Sebastian Burduja: „Nu mi se pare normal ca eu, șeful ANRE sau Ion Țiriac să beneficiem de preț plafonat”

Care e viitorul schemei de PLAFONARE? Sebastian Burduja: „Nu mi se pare normal ca eu, șeful ANRE sau Ion Țiriac să beneficiem de preț plafonat”

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat, luni, că angajamentul foarte ferm pe care Ministerul Energiei şi Guvernul României l-au luat este că, după 1 aprilie 2025, îi vor proteja pe toţi românii care nu-şi permit să-şi plătească facturile, precizând că el crede într-o re-liberalizare etapizată.

Sebastian Burduja a reiterat angajamentul decidenților de a proteja consumatorii finali, declarații care vine în contextul în care schema de plafonare și compensare a prețurilor la gaze naturale și energie electrică expiră la 31 marie 2025, iar Comisia Europeană a demarat, vineri, o procedură de infringement pe acest subiect.

„Partea bună este că avem un timp de pregătire a pieţei, de la producători până la clientul final. Ce se întâmplă după 1 aprilie? Angajamentul foarte ferm pe care Ministerul Energiei şi Guvenul României l-au luat este că vom proteja consumatorul final, îi vom proteja pe toţi românii care nu-şi permit să-şi plătească facturile. Este o chestiune de corectitudine în sistemul actual şi am spus-o public de foarte multe ori. Este un sistem aşa cum a putut el fi făcut. Nu e perfect. Nu mi se pare normal ca eu, membru al Guvernului sau preşedinte al ANRE, sau Ion Ţiriac, să beneficiez de preţuri compensate la energie electrică. Or, acesta este sistemul, astăzi, în funcţie de consum”, a declarat ministrul Energiei, la cea de-a opta ediție a Profit Energy.forum.

„Consumatorii din România aflaţi în sărăcie energetică nu vor avea de suferit”

Sebastian Burduja a precizat că discută cu toți actorii implicați pentru a elabora o schiță a viitoarei scheme.

„Am avut un dialog la nivel formal cu piaţa, cu celelalte instituţii ale statului – Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor, INS, Comisia de Prognoză, ANAF şi mulţi alţii să vedem ce ar însemna această perioadă, după 1 aprilie. Urmează să formalizăm acest demers printr-un Memorandum în Guvern. Cred că săptămâna aceasta are toate şansele să fie adoptat, cel târziu săptămâna viitoare. Suntem la ultimul aviz la Ministerul Muncii. Am avut şi săptămâna trecută o întâlnire cu doamna ministru al Muncii şi am vorbit despre protecţia consumatorilor vulnerabili, pentru că ei sunt vizaţi de eventuale creşteri de tarif. Nu se va întâmpla asta. Consumatorii din România aflaţi în sărăcie energetică nu vor avea de suferit. Vom face tot posibil să-i protejăm”, a spus ministrul Energiei.

Totodată, Sebastian Burduja a precizat că, de la momentul renunţării la plafonarea preţurilor la energie, va fi nevoie şi de protejarea consumatorilor industriali.

„În acelaşi timp, ca liberal, îmi pun problema legată de industrie, pentru că la fel de important este să protejăm consumatorii industriali, pentru că dacă ei nu vor fi capabili să funcţioneze în continuare, atunci lumea nu va avea un loc de muncă. Şi asta este o problemă. Explorăm mai multe variante. Ce pot să vă garantez este că va fi un proces, aşa cum sper că v-am obişnuit în mandatul meu şi al echipei mele, perfect transparent, inclusiv la masă cu sectorul privat. Încă o dată, avem timp să punem totul la punct până în jurul lunii ianuarie, anul viitor, astfel încât la 1 aprilie toate sistemele furnizorilor şi ale întregii pieţe să fie puse la punct, şi consumatorii finali să ştie la ce să se aştepte şi impactul să fie cât mai mic. Din punctul meu de vedere, cred într-o piaţă liberă şi cred într-o re-liberalizare a pieţei etapizată, adică să avem o trecere lină către un context în care piaţa să funcţioneze şi să livreze preţul corect la factură şi competitiv”, a transmis ministrul Energiei.

Sebastian Burduja a admis că sunt întârzieri la decontarea sumelor către furnizori, dar că se lucrează pentru a ajunge cu plățile la zi.

„Evident că, în trecut, statul român a fost nevoit să intervină. Amintiţi-vă ce s-a întâmplat pe piaţa gazelor în 2020-2021. Cred că înainte de pandemie vorbeam de un preţ la gaze de 15-16 euro, după care s-a dus în câteva mii, la un moment dat. Statul a fost nevoit să intervină şi să corecteze pentru a-i proteja pe clienţii finali şi companiile au făcut venituri mai mari de la consumatorii finali. Noi am impozitat companiile şi am returnat practic aceşti bani prin furnizori la consumatorii finali. Sunt conştient că au existat întârzieri şi că există în continuare întârzieri. Avem toată disponibilitatea să rezolvăm aceste lucruri”, a spus demnitarul.

Ministrul a amintit că în Guvern s-au adoptat ordonanţe de urgenţă prin care s-au relocat fonduri din Fondul de tranziţie și din taxa de solidaritate, pentru a-i compensa pe furnizori.

„Acum vreo două luni de zile, la Ministerul Energiei, dar şi la Ministerul Muncii erau la zi plăţile către furnizori. Lucrăm şi cu ANRE, pentru că ştiu că, de la începutul anului, merge mai greu cu decontările, cu transmiterea cererilor, validarea lor de către ANRE. Până nu se validează la nivelul autorităţii, noi nu putem să facem plăţi la nivelul celor două ministere. Sunt la curent cu această problemă şi lucrăm la ea”, a dat asigurări Sebastian Burduja, la evenimentul Profit.ro.

Citiți și:

Ministerul Energiei, după ce Comisia a demarat procedura de infringement. Sebastian Burduja: „În această iarnă, prețurile în facturi rămân plafonate”

Guvernul a aprobat MĂSURILE pentru sezonul rece. Sebastian Burduja: „România va fi în siguranță, deci românii nu vor tremura de frig în iarna aceasta”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?