Companiile IT din România pierd milioane de euro pe an pe seama contractelor pe care le refuză potențialilor clienți din cauza lipsei unui număr suficient de angajați capabili să le onoreze. În plus, concurența pentru noi recruți în IT e atât de mare încât salariile sunt de cel puțin două ori mai mari decât media pentru un debutant, iar angajații își permit, chiar și în actualul context economic, să migreze de la o companie la alta pentru o ofertă mai bună.
Culmea e că facultățile de profil tehnologic din România produc doar zece mii de absolvenți pe an, deși necesarul ar fi dublu, în timp ce altele reușesc cu mare greu să-i integreze pe studenți în piața muncii, așa că devin șomeri, scrie Business Magazin.
„E frustrant acum să văd că dacă dau anunț pentru postul de assistant manager primesc 400 de CV-uri, dintre care poate jumătate sunt candidați cu doctorat în psihologie, filosofie, economie, management, marketing, oameni extrem de inteligenți. Nivelul salarial pe care îl pot oferi diferă ca de la cer la pământ față de un specialist în IT. E păcat să vezi cum oameni inteligenți rămân plafonați într-o direcție în care nu există cerere din piață”, a declarat Călin Văduva, fondatorul și proprietarul Fortech, una dintre companiile de outsourcing IT din Cluj-Napoca.
Citește articolul integral în Business Magazin