Prima pagină » Economic » Care este legătura dintre decizia uneia dintre cele mai mari bănci de investiții din lume și aprecierea leului la cel mai ridicat nivel din ultimul an

Care este legătura dintre decizia uneia dintre cele mai mari bănci de investiții din lume și aprecierea leului la cel mai ridicat nivel din ultimul an

Care este legătura dintre decizia uneia dintre cele mai mari bănci de investiții din lume și aprecierea leului la cel mai ridicat nivel din ultimul an
Leul s-a apreciat după anunțul JP Morgan privind includerea obligațiunilor României într-un indice al băncii, astfel că referința publicată de Banca Națională a României (BNR) a coborât miercuri la 4,3364 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele 12 luni

Leul s-a apreciat după anunțul JP Morgan privind includerea obligațiunilor României într-un indice al băncii, astfel că referința publicată de Banca Națională a României (BNR) a coborât miercuri la 4,3364 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele 12 luni, scrie Mediafax.

Un curs inferior, de 4,3340 lei/euro, a fost publicat de banca centrală la 30 ianuarie 2012.

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,3894 lei/euro, asfel că nivelul de miercuri este cu 5,3 bani mai redus.

Pentru moneda americană, banca centrală a anunțat de asemenea un curs în scădere, cu 2,86 bani, la 3,2596 lei/dolar, reprezentând minimul din 29 februarie, când dolarul a fost cotat la 3,2357 lei.

În același timp, referința pentru francul elvețian a coborât la 3,5061 lei/franc, fiind cel mai redus nivel din decembrie 2011. O rata de schimb inferioară celei de miercuri a fost publicată la 7 decembrie 2011, când francul a fost cotat la 3,5037 unități.

Cursurile de referință leu/dolar și leu/franc sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.

JP Morgan a anunțat marți seară că va include, de la 1 martie, obligațiunile României în indicele băncii pentru bondurile guvernamentale de pe piețele emergente, informație care a dus la aprecierea leului imediat după anunț, pe piețele internaționale.

„Deși includerea nu este încă un fapt stabilit, știrea a confirmat așteptările care au susținut recentul avans al activelor denominate în lei. După momentul anunțului de marți seară, leul a câștigat circa 1% pe volume semnificative, ajungând la nivelul de 4,34 lei/euro, atins ultima dată în februarie 2012. În opinia noastră, banca centrală a înfrânat avansul leului prin intervenții importante ieri și credem că va continua să își crească rezervele valutare, fapt ce ar împiedica o apreciere clară a leului dincolo de 4,30 lei/euro în perioada următoare”, arată un raport ING Bank transmis miercuri dimineață.

La debutul sesiunii locale, cursul s-a situat aproape de 4,34 lei/euro, iar primele transferuri au dus rata de schimb până la un minim de 4,3200 – 4,3220 lei/euro.

Ulterior, cotațiile au urcat peste 4,33 lei/euro.

Analiștii băncii consideră că cererea naturală pentru valută, cuplată cu potențiale intervenții oficiale efectuate cu scopul reclădirii rezervelor valutare ale BNR, vor încetini tendința de apreciere a leului.

Dobânzile practicate de bănci pentru sumele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) pe termen de o zi se plasau la 5,52 – 6,02%, iar randamemntele la o săptămână se situau în inetrvalul 5,51 – 6,01%

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025