Prima pagină » Economic » Care este prima bancă occidentală care emite propriile carduri de credit în China

Care este prima bancă occidentală care emite propriile carduri de credit în China

Care este prima bancă occidentală care emite propriile carduri de credit în China
Cardurile pot fi denominate în yuani sau dolari și sunt acceptate oriunde în lume, a anunțat marți Citigroup.

Grupul american Citigroup a devenit prima bancă din Vest care emite propriile carduri de credit în China, fără co-branding cu o instituție financiară locală, subliniind relaxarea restricțiilor impuse de guvernul de la Beijing pe piața cu cel mai ridicat potențial de creștere din lume.

Cardurile pot fi denominate în yuani sau dolari și sunt acceptate oriunde în lume, a anunțat marți Citigroup.

China UnionPay, cea mai mare rețea de plăți eletronice din țară, va procesa plățile efectuate în China cu cardurile Citigroup. Pe plan internațional, plățile vor fi gestionate de MasterCard și Visa, potrivit băncii americane.
Piața cardurilor bancare din China va depăși Statele Unite până în 2020, când va totaliza 900 de milioane de clienți, estima MasterCard într-un raport din 2010.

Legislația chineză impune ca toate tranzacțiile denominate în yuani efectuate prin carduri de credit să fie procesate de China UnionPay, care este deținută de peste 80 de bănci și alte companii de stat.

Prima bancă străină care a emis carduri în China a fost Bank of East Asia, cu sediul la Hong Kong, care operează carduri pe continent din 2008.
 

Citește și