Prima pagină » Economic » Care este primul stat din G7 care aderă la inițiativa chineză Belt and Road, acord de 2,5 miliarde de dolari

Care este primul stat din G7 care aderă la inițiativa chineză Belt and Road, acord de 2,5 miliarde de dolari

Care este primul stat din G7 care aderă la inițiativa chineză Belt and Road, acord de 2,5 miliarde de dolari
Italia a semnat un acord preliminar cu China, care o face prima națiune din G7 - grupul statelor industrializate, care se alătură inițiativei chineze de infrastructură „Belt and Road", alături de alte 30 de înțelegeri între companii locale și chineze, relatează Reuters.

Vicepremierul italian Luigi Di Maio spune că valoarea inițială a înțelegerilor semnate este de 2,5 miliarde de euro, dar ar putea urca la 20 miliarde de euro.

Astfel, banca de stat Cassa Depozit e Prestiti (CDP) a semnat un acord cu Banca Chinei pentru a permite vânzarea obligațiunilor „Panda” – datoriile vândute de entități străine investitorilor din China. CDP a anunțat că va emite obligațiuni în valoare de 5 miliarde renminbi (744,5 milioane de dolari). CDP și Bank of China vor cofinanța, de asemenea, companii italiene cu 4 miliarde de renminbi.

CDP și compania italiană de gaze Snam au semnat un memorandum de înțelegere cu Silk Road fund (SRF) pentru cooperare în domeniul investițiilor internaționale în China și în cele 120 de țări care au semnat deja pentru Inițiativa Belt and Road (BRI). Snam și SRF au declarat că vor lua în considerare cooperarea în sectorul gazelor naturale – conducte, instalații de depozitare, infrastructură de GNL și fabrici de biometan.

Compania Danieli a semnat un acord pentru construirea unor componente ale unei oțelării în China, care vor fi transferate în Azerbaidjan.

Au mai fost semnate acorduri în domeniul infrastructurii, inclusin în vederea reconstruirii podului din Genova care s-a dărmat anul trecut, în energie, pentru stimularea exporturilor, produse financiare, creditare și turism.

Foto: Hepta

 

Citește și