Suntem deja la mijlocul lui 2012, un an care continuă să se anunțe a fi unul greu pentru economie. Pe plan extern, de turbulențe pe piețele internaționale sau de criză euro încă nu ducem lipsă. Cum se prezintă lucrurile pe plan intern, care sunt cele mai profitabile companii și cum stă, în general, economia românească? Iată o întrebare al cărui răspuns, alături de altele, vom încerca să-l aflăm în această seară unde, în prima parte a ediției îl avem invitat pe domnul Lucian Croitoru, consilier BNR.