Care sunt provocările cu care se confruntă economie Europei? Estimările FMI
După ce economia europeană s-a descurcat rezonabil de bine în ultimele săptămâni, creşterea începe să încetinească și are o serie de riscuri căreia trebuie să îi facă față, a avertizat Fondul Monetar Internaţional.
Directorul Departamentului European al Fondului Monetar Internaţional, Alfred Kammer, a detaliat care sunt pericolele pentru vechiul continent.
„Europa a evitat o recesiune totală în această iarnă şi a arătat rezilienţă – dar se confruntă cu o triplă provocare: lupta contra inflaţiei, susţinerea redresării şi protejarea stabilităţii financiare”, a afirmat Alfred Kammer, relatează DPA, potrivit Agerpres.
Oficialul FMI a explicat că rata inflaţiei rămâne la un nivel ridicat şi depăşeşte 10% în cele mai multe state din Europa emergentă şi în unele economii avansate.
Pe de altă parte, se așteată o reducere a inflaţiei după ce prețurile la energie au scăzut, dar și ca urmare a îmbunătăţirii aprovizionării, deși gospodăriile au cheltuieli în creștere.
Cu cât va crește economia europeană
În economiile avansate din Europa, FMI estimează la o rată medie a inflaţiei de aproximativ 5,6% anul acesta, şi de 11,7% în Europa emergentă.
Conform sursei citate în ultimele săptămâni, perspectivele de creștere economică pe termen scurt au fost umbrite de evoluțiile din sectorul bancar şi din perspectiva stabilității financiare, atrage atenţia Kammer.
FMI estimează un avans al economiei statelor industrializate din Europa de 0,7% în 2023, faţă de o creştere de 3,6% în 2022, şi de 1,4% anul viitor.
„Lucrurile se pot complica extrem de uşor”, avertizează Kammer, cu referire șa riscurile provocate de dificultățile de pe pieţa muncii, de o nouă creştere a preţurilor la energie sau de sporirea fragmentării geopolitice, care pot afecta evoluţia economiei şi pot alimenta inflaţia.
„Eşecul ţinerii sub control a riscurilor la adresa stabilităţii financiare ar putea duce la crize şi la un avans mai redus al economiei. prin urmare, este important să luăm cu adevărat în serios recentele turbulenţe înregistrate în sectorul bancar din SUA şi Europa”, a averizat el, conform sursei citate.
Astfel, directorul Departamentului European al Fondului Monetar Internaţional susține că autorităţile de supervizare ar trebui să continue evaluarea implicaţiilor ratelor mai ridicate ale dobânzilor asupra bilanţurilor instituţiilor financiare, şi să efectueze teste de stres.