Analiză | Piața muncii în 2021: Salarii mai mari, cu 25% mai multe joburi și un interes crescut pentru munca remote. Previziuni pentru 2022
În 2022, va crește competiția pentru talente, vor apărea noi beneficii extrasalariale, iar angajații își vor schimba jobul mai des, consideră reprezentanții BestJobs, una dintre cele mai mari platforme de recrutare online, care a publicat, marți, și analiza pricipalelor schimbări de pe piața muncii din 2021, al doilea an sub semnul pandemiei de COVID-19.
Tendința angajaților români de a căuta noi oportunități de joburi, digitalizarea și munca de la disctanță/remote au dus la schimbări semnificative pe piața muncii în 2021, arată datele centralizate de pe platforma BestJobs.
Oferta a crescut cu un sfert față de anul precedent
Potrivit reprezentanților platformei, numărul de joburi active a crescut cu 25% față de anul anterior și mai mult de jumătate (56%) dintre ele s-au adresat specialiștilor cu muncă la birou (candidații white-collar).
Au fost creșteri ale ofertelor, față de 2020, în ordine descrescătoare, în Resurse Umane (+69%), Transporturi/Distribuție (+24%), Inginerie (27%), (Vânzări (+20%), Financiar/Contabilitate (12%) și Specialiști/Tehnicieni (10%).
Cele mai dorite joburi au fost de:
- Casier full time sau part time
- Reprezentant vânzări
- Asistent manager logistică
- Manager zonal vânzări
Datele BestJobs arată că salariile au crescut în toate domeniile de activitate. Plaja majorărilor se întinde la de 16% în IT / Telecom la 31% în Vânzări și tot atât în Marketing. Și numărul de oportunități de joburi la distanță/remote a crescut, cu 40% față de 2020, la care au fost înregistrate 1,8 milioane de aplicări din partea candidaților.
Au fost aproximativ 30.000 de căutări după cuvântul cheie, plasând „remote” în topul celor mai căutate activități de pe platformă.
Raportul BestJobs arată că, în prezent, angajații români lucrează:
- 50% doar de la birou
- 22% în regim hibrid
- 28% – doar de acasă/remote
22% dintre cei care lucrează doar de la birou și-ar dori ca angajatorulsă le ofere posibilitatea de a lucra de acasă, ca beneficiu extrasalarial.
Cele mai mari salarii
Printre domeniile cu cele mai mari salarii în 2021 s-au numărat IT / Telecom, cu un salariu mediu net de 1.629 euro, Medicină / Sănătate, cu un salariu mediu net de 1.433 euro și Inginerie și Management, cu 1.200, respectiv 1.222 euro pe lună, conform raportului BestJobs.
Pozițiile cu cele mai mici salarii medii nete s-au înregistrat în domenii precum Administrativ / Secretariat, cu 771 euro, Call Center, cu 797 euro și Turism / Horeca, cu 879 euro.
De remarcat e faptul că în 2021, 91% dintre candidații activi pe BestJobs și-au exprimat preferința de a ști salariul pentru poziția la care aplică încă de la citirea anunțului.
Potrivit raportului, ritmul accelerat de schimbare cere un nivel d eadaptare la fel de dinamic. În acest sens, 26% dintre angajații români consideră că 2021 a fost, per ansamblu, un an mai bun, însă pentru mulți a fost chiar mai greu decât primul an al pandemiei, cu multe provocări și incertitudini. 63% dintre români consideră că nivelul de stres la locul de muncă a crescut în 2021.
Ce se va schimba pe piața muncii în 2022
Speciașiștii BestJobs consideră că piața muncii din 2022 va fi marcată de mobilitatea crescută a angajaților, provocările recrutorilor de a atrage candidații potriviți și lansarea de noi beneficii extrasalariale
Recrutarea va ridica provocări angajatorilor și în 2022, având în vedere deficitul forței de muncă de pe piața din România. În plus, 67% dintre angajații români plănuiesc să își schimbe jobul în 2022, potrivit raportului BestJobs, după ce, în 2021, 62% dintre ei considerau că nivelul de stres a crescut, iar bunăstarea a devenit o prioritate în selecția locului de muncă.
Companiile se văd nevoite să facă eforturi suplimentare pentru a atrage, dar și pentru a păstra specialiștii potriviți, în contextul în care numărul de joburi crește și cererea de forță de muncă depășește oferta. Astfel, 45% dintre recrutori sunt de părere că le va fi mai greu să atragă candidați în 2022, comparativ cu ultimii doi ani.
Pentru 2022, 52% dintre angajați se așteaptă la o creștere salarială, iar 35% dintre specialiștii în resurse umane estimează creșteri cuprinse între 10 și 15%.
În acest an, printre beneficiile extrasalariale pe care și le doresc candidații se numără decontarea transportului (39%), acordarea de bonusuri de performanță (38%), participarea la programe de dezvoltare personală (30%) și asigurare privată de sănătate sau abonament la o clinică medicală privată (29%).
Pe lângă creșterile salariale și extinderea beneficiilor, recrutorii iau în calcul întărirea strategiilor de employer branding, împreună cu facilitarea programelor de wellbeing, pentru asigurarea stării de bine a angajatului.
Andrei Frunză, CEO: Suntem martorii unei schimbări majore în dinamica dintre candidați și angajatori
Potrivit specialiștilor BesJobs, anul 2021 a conturat mai clar prioritățile pe plan personal, printre așteptările angajaților de la angajator, astfel că în 2022 întâlnim nevoia de a-și vedea munca apreciată (69%), de a avea un echilibru mai bun între viața personală și cea profesională (29%), dar și libertatea de a alege de unde să lucreze (27%). La acestea, se adaugă așteptarea ca angajatorul să fie flexibil cu privire la forma de colaborare (CIM, PFA sau SRL), în special pentru recrutarea seniorilor din domeniul IT.
„Suntem martorii unei schimbări majore în dinamica dintre candidați și angajatori, cum nu am mai văzut de mulți ani și cum nu ne așteptam să vedem în timp de pandemie. Piața muncii în 2022 se arată favorabilă candidaților, care sunt acum în poziția de a stabili noi tendințe în modul de lucru, dar și în beneficiile obținute. Ca partener în recrutare, suntem pregătiți să susținem nevoile jucătorilor, atât de partea recrutorilor, cât și de cea a angajaților, punându-le la dispoziție cele mai bune instrumente pentru a facilita întâlnirea dintre nevoile lor”, spune Andrei Frunză, CEO BestJobs România.
Munca la distanță/remote și importanța abilităților digitale rămân tendințe de bază și în 2022, iar nevoia de eficientizare a procesului de recrutare devine prioritate pentru angajatori.
Astfel, noul an va moșteni tendințe din 2021, care au câștigat tot mai mult teren și și-au dovedit relevanța. Astfel, după 2 ani în care angajatorii au putut observa că productivitatea crește chiar și atunci când angajații muncesc de la distanță, modul de lucru remote rămâne o opțiune viabilă chiar și în condițiile revenirii la „normalul” pre-pandemic. Astfel, domeniul resurselor umane trece printr-o transformare digitală, în direcția creării unor experiențe mai bune în recrutare, dar și a construirii unui brand de angajator cât mai solid.
În plus, angajații au căpătat deja lejeritatea dezvoltării pe plan profesional și sunt acum mai mult ca oricând pregătiți pentru schimbări neprevăzute și reconversie profesională. Așadar, investițiile în creșterea abilităților, în special a celor digitale, rămâne o prioritate pentru candidați și își doresc sprijin din partea angajatorilor.
Potrivit BestJobs, delecția și intervievarea online a angajaților a apărut ca o necesitate, dar a dat roade în eficientizarea procesului de recrutare și devine un obicei tot mai des întâlnit. Instrumentele online de analiză a CV-urilor, serviciile de headhunting și strategiile de a ajunge și a aborda candidații pasivi completează direcția de eficientizare a procesului de recrutare în 2022, iar alegerea unui partener potrivit care să faciliteze demersurile devine esențială.
Softskills-urile pe care ar trebui să le aibă candidații în 2022, potrivit raportului:
- Capacitatea de a învăța rapid
- Orientarea către client
- Lucrul în echipă
- Gestionarea timpului
- Abilitățile de comunicare
- Capacitatea de adaptare
Opiniile specialiștilor din recrutare, alături de raportul complet BestJobs:
Work-In-progress BestJobs Tendinte-2022 by Gandul.info on Scribd