Angajații din România care câștigă chiar și 65.000 de euro pe an. „Sunt suficiente niște CURSURI, pe lângă o facultate care ar fi un plus”
Există o categorie de angajați care încasează, anual, salarii care ajung la 65.000 de euro. Este posibil chiar și în România. Specialiștii spun că „sunt suficiente chiar și niște cursuri”, pe lângă facultatea care ar fi „un plus”.
Românii care lucrează în domeniul inteligenței artificiale câștigă și salarii de 8.000 de euro pe lună, spun specialiștii în Resurse Umane.
„În principiu, cei mai bine plătiți sunt cei care au deja o oarecare experiență în zona IT, însă mai nou sunt suficiente și doar niște cursuri de specializare ca să poată să lucreze pe zona asta, a inteligenței artificiale.
Dacă e să discutăm de salarii foarte mari, pentru că e o cerere foarte ridicată acum în zona asta, putem să vorbim pe România, spre exemplu, între 25.000 până la 65.000 de euro pe an un salariu pentru un astfel de om, dar ca nivel de specializare sunt suficiente chiar și niște cursuri, pe lângă o facultate care ar fi, așa, un plus.
Pot fi făcute și în străinătate (cursurile, n.r.), sunt mult mai multe și mult mai variate acolo, dar pot fi făcute și în România și, da, 100% și online”, a spus Ioana Petrea, specialistă în resurse umane, la B1 TV.
„Foarte mulți își doresc acum să facă reconversie profesională”
Întrebată dacă este mare numărul românilor care lucrează în domeniul inteligenței artificiale, Ioana Petrea a explicat: „Pe lângă faptul că există destul de mulți, foarte, foarte mulți își doresc acum să facă și reconversie profesională și să intre în zona asta. Spre exemplu, există o companie producătoare de adidași care poate să ofere între 148.000 de dolari, aproximativ, media pe an ca și salariu. Un inginer senior pe zona de inteligență artificială, spre exemplu, poate să câștige până la 148.000 de dolari pe an, media, adică sunt și salarii mai mari de atât”.
Vă recomandăm să citiți și: