Piața muncii post-pandemie. EY România: Angajații români vor un program de lucru mai flexibil. Câți vor să își schimbe jobul
Flexibilitatea programului de lucru, mai mult decât telemunca sau prezența la birou, este prioritară pentru peste jumătate din angajații români, conform unui studiu al EY România. În contextul instabilității de pe piața muncii, o pondere apropiată dintre respondenți renunță la planurile de schimbare a actualului angajator.
Dinamica dintre angajați și angajatori a suferit modificări în pandemie, atât prin prisma unui nou mod de lucru, la distanță, instituit pentru a preveni răspândirea virusului, cât și ca urmare a impactului crizei economice asupra stabilității pieței muncii din România, arată un studiu realizat de compania de servicii profesionale EY România. Cercetarea analizează atât aprecierile angajaților în ceea ce privește gestionarea crizei de către angajatori, relația individuală cu angajatorul și viitorul muncii post-pandemie.
Câți angajați vor să revină la birou
Potrivit studiului EY, în actualul context epidemiologic, telemunca nu este prioritară pentru mai bine de jumătate (53%) dintre respondenți, care cred că accentul trebuie să fie pus de angajatori pe flexibilitatea programului de lucru, nu pe prezența la locul de muncă/la distanță.
O pondere de 30% dintre respondenți consideră că telemunca ar trebui să reprezinte jumătate din timpul lucrat. Există și angajați, într-un procent mic, de doar 5%, care vor să se întoarcă la vechiul program de lucru, cu 100% prezență fizică la locul de muncă.
Conform unui studiu recent, 60% dintre companii intenționează să își cheme angajații la birou, începând cu luna martie.
În ceea ce privește prezența fizică la locul de muncă după încheierea pandemiei, peste jumătate (52%) dintre respondenți consideră că proporția de telemuncă va crește, în timp ce aproape o treime (31%) dintre angajați cred că vor fi prezenți la locul de muncă într-o proporție mai mare.
Privind în perspectivă, majoritatea respondenților (62%) consideră că pandemia va avea efecte pe termen lung asupra pieței muncii din România și va determina o scădere a locurilor de muncă. În acest context, peste jumătate (54%) dintre respondenți nu sunt interesați să își schimbe locul de muncă.
„Managementul adaptat la criză, incluzând programul flexibil de muncă și comunicarea transparentă, e un aspect important pe care angajatorii ar trebui să-l ia în considerare în această perioadă, în principal pentru că persoanele aflate pe piața muncii caută acum stabilitate. În funcție de cât de durată vor fi efectele economice ale crizei sanitare, vom putea observa revenirea dinamismului pieței muncii la nivelurile pre-criză”, a declarat Horațiu Cocheci, Director People Advisory Services, EY România.
Probă de încredere pentru angajatori: gestionarea crizei sanitare
Majoritatea respondenților la studiul EY s-au declarat mulțumiți de modul în care companiile au gestionat criza sanitară: 73% au declarat că protocoalele de sănătate instituite și siguranța la muncă au fost aspecte care au crescut nivelul de încredere în angajatori.
Nu același lucru se poate spune în ceea ce privește resursele suplimentare oferite de companii – financiare, instrumente de lucru, programe de gestionare a stresului, care au generat un nivel scăzut de încredere pentru 40% din respondenți. Un număr apropiat de angajați (44% dintre respondenți) consideră că gestionarea aspectelor financiare și a strategiilor de orientare profesională nu a fost adaptată contextului actual.
Pandemia a schimbat și modul în care angajații se raportează la sprijinul și beneficiile oferite de angajator, la programul și modul de muncă. Potrivit studiului EY, în contextul telemuncii, peste 50% dintre respondenți și-au dorit ca angajatorul să le pună la dispoziție resursele necesare pentru telemuncă (echipamente IT, mobilier etc.), iar 45% consideră necesară dezvoltarea de programe de sprijin pentru sănătatea fizică și mentală a angajaților. Alți 20% dintre respondenți își doresc să primească un sprijin financiar suplimentar din partea angajatorilor.
Cât de mulțumiți sunt românii de locul de muncă
În ceea ce privește relația cu angajatorul, mai bine de jumătate (54%) dintre respondenții la studiul EY declară că sunt mulțumiți de locul de muncă din prezent, în timp ce 30% afirmă că sunt mereu deschiși la noi oportunități. Peste 10% dintre persoanele active pe piața muncii intervievate declară că nu sunt mulțumite sau sunt interesate de un nou loc de muncă, iar 5% dintre angajați sunt indeciși asupra situației lor profesionale actuale.
În contextul unei crize încă în desfășurare, 42% afirmă că nu îi influențează instabilitatea pieței muncii din prezent, în timp ce 46% dintre respondenți declară că pandemia îi determină să nu renunțe la actualul angajator.
Pe de altă parte, 12% dintre respondenți spun că sunt în căutarea unui loc de muncă mai stabil.
Atunci când caută un nou angajator, beneficiile legate direct de efectele pandemiei, respectiv de natură medicală și flexibilizarea programului, sunt cele mai sus cotate. Angajații români sunt interesați și de posibilitățile de training, avansare și dezvoltare, precum și de beneficiile financiare, criterii ce ocupă locul 2 și 3 în clasamentul general al respondenților. Posibilitatea de a lucra de acasă și relevanța pentru parcursul profesional dorit se află pe următoarele poziții. În acest context atipic, cultura organizațională, cât și managerul direct au ajuns să aibă o importanță mai mică pentru respondenți, ele ocupând locurile 6 și 7 în clasamentul general, arată studiul EY.
Studiul EY s-a desfășurat în perioada noiembrie – decembrie 2020 și este bazat pe răspunsurile a peste 200 de angajați din domenii precum servicii profesionale, științifice și tehnice, IT, industria farmaceutică, comerţ, construcţii & imobiliare, servicii financiare, produse de consum, industria auto. 87% din respondenți fiind angajați cu normă întreagă.