Carlos Slim se pregătește să-și extindă imperiul telecom în Europa, printr-o achiziție în Olanda
Miliardarul mexican Carlos Slim, cel mai bogat om din lume, se pregătește să intre pe piața europeană a telecomunicațiilor prin preluarea operatorului olandez KPN, după ce a epuizat în mare măsură posibilitățile de extindere în America Latină, transmite Reuters, potrivit Mediafax.
America Movil, gigantul de telecomunicații care domină piața sud-americană, este aproape de preluarea unei participații la KPN pentru 3,25 miliarde de dolari.
Grupul cu sediul în Mexic deține deja 4,8% din acțiunile companiei olandeze și vrea să-și majoreze participația la 27,7%. Conform legislației olandeze, un investitor cu cel puțin 30% din voturi în acționariatul unei companii trebuie să oferteze pentru preluarea integrală.
Deși nu ar fi majoritară, participația de 27,7% la o companie publică listată din Europa de Vest ar permite America Movil să influențeze decisiv strategia operatorului și să lucreze în strânsă coordonare cu acesta. Dacă va duce la bun sfârșit oferta către KPN, America Movil ar putea obține locuri în consiliul de administrație al companiei olandeze.
America Movil a anunțat KPN pe 10 aprilie că intenționează să facă o ofertă pentru o participație semnificativă la companie, iar cele două părți au continuat dialogul în ultimele săptămâni.
Pe 7 mai, înainte ca informația să fie anunțată public, directroul general al America Movil, Daniel Hajj, l-a informat pe șeful KPN, Eelco Blok, că grupul mexican urmează să facă în scurt timp o ofertă.
Cele două companii au organizat de atunci numeroase videoconferințe la nivel de management, cea mai recentă având loc săptămâna trecută.
America Movil a transmis săptămâna trecută o scrisoare către KPN în care își reiterează obiectivul de a stabili „o relație pe termen lung” între cele două companii.
Acțiunile KPN au scăzut cu 35% în ultimele 12 luni și au închis marți la 7,59 euro. Oferta înaintată de grupul controlat de Carlos Slim propuen un preț de 8 euro pe unitate.
Compania olandeză susține că oferta lui Slim este prea mică, subevaluând activele, și a angajat băncile de investiții JPMorgan și Goldman Sachs drept consilieri strategici.
America Movil a indicat că oferta este valabilă până la 27 iunie, termen care ar putea fi prelungit, însă prețul propus nu va fi majorat.
Potrivit informațiilor apărute anterior în presă, Slim ar putea fi interesat și de Telekom Austria în cadrul planurilor de extindere în Europa.
Principalele operațiuni ale America Movil sunt în America Latină, însă grupul are activități importante și în Statele Unite. În ultimii doi ani, compania mexicană s-a interesat și de preluarea unor operatori telecom din Serbia și Polonia.
KPN se confruntă cu dificultăți semnificative, de la concurența dură din Olanda la incapacitatea de a-și extinde operațiunile pe piețe străine.
Compania are o cotă de piață de 45% pe telefonia fixă și mobilîă în Olanda, însă mandatul lui Blok a coincis cu apariția unor probleme grave, directorul general fiind criticat de analiști, autorități, politicieni și de publicul larg.
Dacă ar reuși debarcarea în Europa, Slim ar concura în deplasare cu giganții Vodafone, Orange, Deutsche Telekom T-Mobile și Telefonica.