Cârtițele Metrorex au liber să sape de la 1 Mai la aeroportul Henri Coandă. A fost semnată autorizația pentru Magistrala 6-Metrou
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a semnat miercuri autorizația de construire necesară pentru proiectarea și execuția lucrărilor de structură de rezistență la Lotul tronsonului de metrou Mai – Tokyo. Segmentul este parte din cadrul obiectivului ce va asigura legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă prin intermediu Magistralei 6 ”1 Mai – Otopeni”.
Sunt astfel vizate lucrările aferente structurii de bază pentru realizarea stațiilor (Obiectul 3 – Stația Pajura, Obiectul 5 – Stația Expoziției, Obiectul 7 – Stația Montreal, Obiectul 9 – Stația Gara Băneasa, Obiectul 11 – Stația Aeroport Băneasa, Obiectul 13 – Stația Tokyo), interstațiilor (Obiectul 1 – Interstația 1 Mai – Pajura (Linia 2), Obiectul 2 – Interstația 1 Mai – Pajura (Linia 1), Obiectul 4 – Interstația Pajura – Expoziției, Obiectul 6 – Interstația Expoziției – Piața Montreal, Obiectul 8 – Interstația Piața Montreal – Gara Băneasa, Obiectul 10 – Interstația Gara Băneasa – Aeroport Băneasa, Obiectul 12 – Interstația Aeroport Băneasa – Tokyo) și a tunelurilor.
Lotul Mai – Tokyo, are o lungime totală de 6,3 km și este prevăzut cu un număr de 6 stații și 7 interstații.
Investiția va asigura conectivitatea între Aeroportul Internațional Henri Coandă cu rețeaua feroviară prin intermediul Gării de Nord. Obiectivul de investiții face parte din rețeaua trans-Europeană de transport.
Magistrala 6 până la Aeroportul Otopeni va avea 12 stații
O asociere de constructori și proiectanți din Turcia a câștigat în luna februarie licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la linia de metrou M6, lotul 2, de la Tokyo (Băneasa) la Aeroportul Otopeni. Contractul se ridică la 1,27 miliarde de lei (fără TVA).
Și primul lot al Magistralei 6 va fi construit de turci, respectiv de Alsim Alarko.
Costul pentru întregul proiect este de 2,38 miliarde de lei, iar suma totală prevăzută pentru despăgubirea proprietarilor implicați în procesul de expropriere este de 115 milioane de lei.
Acestea vor fi noile stații ale Magistralei 6:
Lotul 1:
- Pajura
- Expoziției
- Piața Montreal
- Gara Băneasa
- Aeroportul Băneasa
- Tokyo
Lotul 2:
- Washington
- Paris
- Bruxelles
- Otopeni
- Ion I.C. Brătianu
- Aeroport Otopeni