Prima pagină » Economic » Cât cheltuiesc românii pe cadourile de Crăciun

Cât cheltuiesc românii pe cadourile de Crăciun

Cât cheltuiesc românii pe cadourile de Crăciun
Bugetul românilor pentru cadourile de Crăciun în 2015 a crescut cu 31% față de anul trecut, ajungând la o medie de 544 de lei, se arată într-un studiu al companiei iSense Solutions.

Banii se duc în principal pe articole de vestimentație (36%), jucării (22%), produse cosmetice/de îngrijire personală (19%) și dulciuri (18%), bugetul pus la bătaie de bărbați fiind mai mare decât cel al femeilor.

Același studiu mai arată că românii care își doresc să primească daruri materiale cu ocazia Crăciunului sunt cu 15% mai mulți decât anul trecut. Astfel, 85% dintre românii din mediul urban vor să găsească sub brad cadouri materiale, proporția celor care preferă bunurile spirituale coborând de la 19% la 11%.

În topul dorințelor se află anul acesta telefonul mobil, la care visează 13% dintre români, cu șase procente mai mult decât în 2014, urmat de automobile (6%), articole de vestimentație (6%), accesorii/bijuterii (6%) și bani (5%). La nivel de gen, mai degrabă femeile vor să primească în dar cadouri materiale, fiind reprezentate de un procent de 88%, comparativ cu 82% dintre bărbați. Femeile ar fi fericite să primească haine, accesorii/bijuterii, parfumuri și produse cosmetice, iar bărbații ar fi mulțumiți cu electronicele.

citește mai mult pe Ziarul Financiar

Autor

Citește și