Prima pagină » Economic » Cât de eficiente sunt, de fapt, pompele de căldură pe vreme rece? Un nou STUDIU ne oferă răspunsul

Cât de eficiente sunt, de fapt, pompele de căldură pe vreme rece? Un nou STUDIU ne oferă răspunsul

Cât de eficiente sunt, de fapt, pompele de căldură pe vreme rece? Un nou STUDIU ne oferă răspunsul

Pompele de căldură devin o modalitate tot mai populară de încălzire și răcire a locuințelor. Acestea sunt alternative eficiente la centrale și aparatele de aer condiționat.

Iarna, aceste dispozitive folosesc electricitate pentru a transfera căldură dintr-un spațiu cu temperatură mai ridicată în unul cu temperatură mai scăzută. Vara, procesul este inversat. Deoarece transportă căldură mai degrabă decât să o producă, aceste sisteme au un consum de electricitate redus.

Un studiu, citat de The Guardian, recent arată că pompele de căldură sunt de două ori mai eficiente decât sistemele care folosesc combustibili fosili pe vreme rece. Chiar și la temperaturi care scad până la -30 de grade Celsius, aceste sisteme sunt mai eficiente decât cele care folosesc petrol sau gaz, potrivit cercetării realizate de Oxford University și organizația Regulatory Assistance Project.

Citește și: Mașini electrice: Ce sunt bateriile SOLID-STATE, cum diferă de cele Li-Ion și de ce promit o revoluție în domeniul auto

Oamenii de știință au folosit, pentru acest studiu, date din alte șapte studii derulate în America de Nord, Asia și Europa.

Studiile precum cel citat ar trebui să îi convingă pe oameni de faptul că pompele de căldură sunt eficiente pentru încălzirea locuințelor. Multe persoane se tem de faptul că aceste sisteme nu fac față mediilor în care sunt înregistrate temperaturi foarte scăzute. Însă popularitatea acestora a explodat în ultimii ani chiar și în state cu climat foarte rece, precum cele din Scandinavia.

Pentru clima din România, cele mai potrivite pompe de căldură sunt, potrivit specialiștilor, cele geotermale, transmite Go4it.ro. Acestea preiau căldură din sol sau apă și o transferă în locuințe și sunt de două tipuri: sol-apă (schimbul de căldură se face cu solul) și apă-apă.

Apar pompe de căldură revoluționare

Domeniul pompelor de căldură este unul în care se inovează mult în această perioadă. Un model acustic revoluționar, fără agenți frigorifici periculoși, a fost inventat în Franța de către firma Equium.

Pompa folosește o tehnologie foarte interesantă, dezvoltată timp de 20 de ani de Cédric François, fondatorul firmei. Într-un vas care conține heliu la presiune de 30 de bar există un difuzor audio de înaltă fidelitate, alimentat cu electricitate. Acesta creează o undă acustică ce determină comprimarea sau extinderea gazului din vasul de presiune, generând căldură sau frig. Vasul de presiune este aflat într-un recipient plin cu apă, care absoarbe sau eliberează căldura, astfel încât pompa poate fi folosită pentru încălzirea sau răcirea unei locuințe.

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele

Citește și