Prima pagină » Economic » Cât de mult a scăzut lira după ce premierul britanic a anunțat când va declanșa Brexitul

Cât de mult a scăzut lira după ce premierul britanic a anunțat când va declanșa Brexitul

Cât de mult a scăzut lira după ce premierul britanic a anunțat când va declanșa Brexitul
Lira sterlină a scăzut luni cel mai mult din ultimele două săptămâni după ce premierul britanic Theresa May a promis că va demara procedurile de ieșire din Uniunea Europeană până în martie, scrie Bloomberg.

Lira sterlină a scăzut până la o cotație de 1,2857 în raport cu dolarul după anunțul premierului britanic.

Lira a scăzut în raport cu toate valutele principale, în timp acțiunile britanice au crescut. Indicele MSCI All Country a urcat cu 0,1%, în condițiile în care acțiunile s-au stabilizat în Europa și au crescut în Asia, unde acțiunile companiilor din financiar-bancar au crescut pentru prima oară pe fondul rapoartelor că Deutsche ar putea primi o amendă mai mică decât cea inițială.

AFP a raportat vineri seara că Deutsche Bank ar fi ajuns la o înțelegere cu Departamentul de Justiție din SUA pentru 5,4 miliarde de dolari.

Indicele Stoxx Europe 600 a rămas aproape de maximul ultimei săptămâni, în timp ce acțiunile asiatice au urcat cu 0,6%, ștergând mare parte din pierderea de vineri.

​

Citește și