Prima pagină » Economic » Cât de repede dispar obiectele din băile trenurilor. Călătorii preferă hârtia igienică, săpunul atrage mai greu

Cât de repede dispar obiectele din băile trenurilor. Călătorii preferă hârtia igienică, săpunul atrage mai greu

Cât de repede dispar obiectele din băile trenurilor. Călătorii preferă hârtia igienică, săpunul atrage mai greu
Hârtia igienică dispare din toaletele trenurilor în aproximativ zece minute de la momentul în care a fost pusă, în timp ce săpunul este mai puțin tentant și rezistă chiar și o oră, afirmă reprezentanții companiei feroviare Transferoviar Călători, care operează trenuri private de călători

Hârtia igienică dispare din toaletele trenurilor în aproximativ zece minute de la momentul în care a fost pusă, în timp ce săpunul este mai puțin tentant și rezistă chiar și o oră, afirmă reprezentanții companiei feroviare Transferoviar Călători, care operează trenuri private de călători, scrie Mediafax.

„Când intrăm pe o rută nouă, destul de mulți călători, care până atunci circulaseră cu operatorul feroviar de stat, încearcă să dea șpagă controlorului. Apucăturile cu care vin sunt clare, încearcă să meargă fără bilet. Când deschidem o nouă rută se fură perdele, iar unii călători scriu pe pereți și mănâncă semințe. Oamenii își schimbă comportamentul când văd că au altfel de condiții și când li se atrage atenția”, a declarat agenției MEDIAFAX Dumitru Bărbăcuți, directorul general al Transferoviar Călători (TFC), parte a Transferoviar Grup (TFG).

El spune că pe anumite rute, societatea pe care o conduce are contracte cu firme de pază.

„În general, oamenii respectă curățenia. Am reușit în anumite automotoare să montăm sisteme de supraveghere video. Mai dispar din când în când perdele, mai ales pe secția Oltenița, dar și coșuri de gunoi. Avem probleme cu cei care ascultă muzică dată tare. Am reușit să eliminăm mâncatul de semințe și fumatul în tren. În schimb, hârtia igienică și săpunul din toalete se fură în continuare, pentru că nu poți sta la ușa WC-ului și nici să montezi camere video. În toaletă, fiind singuri, ori fumează, ori sustrag hârtia igienică și săpunul”, a adăugat directorul firmei.

Acesta a mai spus că la plecarea pe fiecare rută a unui tren de călători, hârtia igienică dispare în medie în maxim zece minute, iar săpunul în aproximativ o oră.
Trenurile private au recâștigat călători care optaseră deja să meargă cu mașina proprie sau cu microbuzul.

„În mare parte avem un trafic foarte mare de elevi, care ar fi stat altfel în gazdă. În zona Buzăului, Olteniței sau la Galați avem trenuri care ajung în orașe în jurul orei 7:00 și sunt pline de elevi. Stăteau în gazdă pentru că nu aveau trenuri potrivite pentru a ajunge la școală și a se întoarce acasă. Acum plătesc mult mai puțin la tren decât la gazdă”, a afirmat Bărbăcuți.

Firma operează pe 11 rute și facem aproximativ 7.000 de kilometri pe zi, în medie. TFC are 23 de automotoare, care cumulează 4.500 de locuri și peste 600 de angajați.

Transferoviar Grup a fost înființat în anul 2003 ca operator feroviar de marfă. Începând cu 2010, TFG a devenit și operator feroviar de călători, dar și gestionar de infrastructură feroviară, înregistrând o cifră de afaceri din transportul de călători de 14 milioane de lei.

Începând cu luna mai 2011, Transferoviar Călători (TFC) a preluat activitatea de transport feroviar de călători de la TFG, și a avut o cifră de afaceri de 46 de milioane de lei. În anul 2012 TFC a avut afaceri de aproximativ 56 de milioane de lei, iar pentru anul în curs estimează un rulaj de 66 milioane de lei.

TFG este deținut de omul de afaceri Mitică Călin, proprietarul fabricii Remarul 16 Februarie din Cluj-Napoca.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?