Cât îi costă pe cetățeni birocrația din România

Cât îi costă pe cetățeni birocrația din România
Publicat: 08/07/2016, 14:58
Actualizat: 25/03/2019, 18:51

România se află pe locul 55 din 189 în clasamentul global privind ușurința cu care o companie își poate plăti taxele, în condițiile în care o firmă medie are de făcut 14 plăți de taxe anual, față de o medie regională de mai puțin de zece plăți, potrivit unui document elaborat de Ministerul Economiei.

În clasamentul mondial Doing Business, în care sunt incluse 189 de țări. România ocupă locul 45 la ușurința de a demara o afacere și poziția 64 la înregistrarea proprietății, dar stă mult mai prost obținerea autorizației de construcție (105) și conectarea la rețeaua electrică (133).

În prezent, costul birocratic pentru cetățeni este de 3 miliarde de euro. Studiile identifică o povară administrativă pentru mediul de afaceri de aproximativ 3 miliarde de euro, reprezentând peste 2% din PIB.

De asemenea, țara noastră se află pe locul 7 la obținerea unui credit, 57 din punct de vedere al protecției investitorilor, 55 usurința de a plăti taxele, 34 la aplicarea contractelor și 46 la intrarea în procedura de insolvență.

În document se precizează că România se află pe primul loc între 189 de state la comerț exterior, din punct de vedere al taxelor vamale și al timpului petrecut la frontieră.

Proiectul „România competitivă”, elaborat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, este un document-strategie al Guvernului care prevede organizarea a 16 sesiuni consultative, prima fiind legată de debirocratizare, pe baza a 90 de măsuri economice ce pot contribui la definirea unei dezvoltări sustenabile până în 2020. Sesiunile, organizate în perioada 12 iulie-15 septembrie, sunt conduse de Vasile Iuga, senior adviser PwC.

Pe zona de debirocratizare, printre măsurile propuse se numără dezvoltarea serviciilor de guvernare electronică și consolidarea unui ghișeu unic online pentru relația dintre persoanele fizice și juridice cu instituțiile statului, crearea unei infrastructuri de tip cloud pentru administrația publică, interconectarea bazelor de date ale instituțiilor publice, reducerea costurilor impuse oamenilor de afaceri și IMM-urilor prin taxe administrative, precum cele pentru obținerea unei autorizații.

De asemenea, proiectul are în vedere reducerea birocrației pentru mediul de afaceri, inclusiv prin solicitările primite pe platforma www.maisimplu.gov.ro.

Bugetul total estimat pentru implementarea Axei 1 din Programul Operațional pentru Capacitate Administrativă 2014 – 2020, în care se încadrează și simplificarea procedurilor administrative, este de 326 milioane de euro. Bugetul estimativ pentru implementarea Axei 2 din Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020 în care se încadrează și dezvoltarea serviciilor de guvernare electronică și de cloud computing este de aproximativ 600 milioane de euro.

Finanțarea de la bugetul de stat implică, în general, activități care pot fi realizate în limita cheltuielilor cu salariile adoptate anual prin Legea bugetului de stat. De asemenea, din aceste bugete vor fi acoperite cheltuielile aferente co-finanțării necesare pentru activitățile realizate prin proiecte finanțate din fonduri structurale.

Responsabili pentru aplicarea acestor măsuri sunt ministerele și alte autorități/instituții publice.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Se introduce taxa de carbon. Cine este obligat să o plătească
Cea mai mare dilemă a șoferilor, la schimbarea anvelopelor. Sfatul experților
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță