Cât se împrumută România în fiecare secundă și câți kilometri de autostradă ar putea construi din banii luați în 2014

Publicat: 12 04. 2014, 08:34
Actualizat: 25 03. 2019, 18:24

Suma este cu 6% mai ridicată decât cea înregistrată în 2012, de circa 453 de euro pe secundă, reiese din calculele gândul pe baza celor mai recente date ale Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Astfel, statul a împrumutat în 2013 echivalentul a 15,2 miliarde de euro. În jur de 2,6 miliarde de euro au fost folosiți doar pentru plata dobânzilor și comisioanelor aferente unor împrumuturi deja luate, în creștere cu 13% față de 2012, reiese din datele privind serviciul datoriei publice pe 2013.

Din același document reiese că statul va împrumuta anul acesta câte 402,6 euro pe secundă pentru a finanța datoria publică a României, 85,6 euro reprezentând suma pe care România trebuie să o împrumute în fiecare secundă din 2013 pentru a achita dobânzile. Astfel, statul se așteaptă să împrumute anul acesta în jur de 12,7 miliarde de euro, dintre care 2,7 miliarde pentru dobânzi.

Anul viitor, statul se va îndatora chiar și mai mult, mai exact cu 459,7 euro pe secundă, valoarea totală a împrumuturilor fiind de 14,5 miliarde de euro, din care 2,8 miliarde reprezintă dobânzi și comisioane. 

 

Datoria publică a crescut cu 0,3 puncte procentuale în PIB

Datoria publică a urcat la 38,3% din PIB la finele anului trecut, în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de nivelul de la sfârșitul anului 2012, de 38% din PIB, reiese din calculele Finanțelor.

Cea mai mare parte din această datorie este în euro, respectiv 47%, în timp ce 43% din împrumuturi sunt în lei. Situația este ușor diferită față de cea din anii anteriori, când împrumuturile în monedă națională cântăreau mai greu.

Astfel, în 2011, 42% din datoria guvernamentală era în euro, în timp ce alte 49 de procente în lei.

Anul 2013 a marcat totodată o orientare către scadențe pe termen mediu și lung, în defavoarea celor pe termen scurt, la care dobânzile sunt mai ridicate.

Astfel, la finele anului trecut, statul împrumutase echivalentul a 51,2 miliarde de euro pe termen lung, în timp ce datoria pe termen scurt coborâse la 3,3 miliarde de euro, de la 7,5 miliarde de euro în urmă cu un an.

Totodată, datoria administrației publice locale, respectiv a primăriilor și consiliilor județene din teritoriu s-a ridicat la 3,4 miliarde de euro, în creștere cu 0,5% față de nivelul consemnat la finele lui 2012. Datoria publică locală reprezintă 5,5% din datoria totală a României.

2014, vârf de plată a împrumutului FMI

România trebuie să returneze anul acesta 1,1 miliarde de euro în contul împrumutului luat de la Fondul Monetar Internațional (FMI), Comisia Europeană (CE) și Banca Mondială (BM) în 2009.

Ratele propriu-zise se ridică la 956,8 milioane de euro, în timp ce diferența este reprezentată de dobânzi și comisioane.

Vârful de plată a împrumutului se va înregistra anul viitor, când România va plăti 1,8 miliarde de euro.

În total, statul trebuie să returneze 9,7 miliarde de euro, din care 1,5 miliarde sub formă de dobânzi și comisioane.

La fiecare euro cheltuit pe investiții, alți cinci sunt folosiți pentru dobânzi

În 2014, de la bugetul de stat se vor cheltui câte 72,6 euro pe secundă pentru dobânzile aferente împrumuturilor din care este finanțată, printre altele, datoria publică.

Suma este cu 5,5% mai mare decât cea de anul trecut, când, în fiecare secundă s-au plătit circa 68,8 euro, reiese din calculele gândul pe baza datelor din bugetul de stat.

Practic, 10,2 miliarde de lei, echivalentul a 2,17 miliarde de euro, se vor duce anul acesta pe dobânzi, în condițiile în care veniturile totale ale bugetului de stat sunt de 100,9 miliarde de lei, circa 22,6 miliarde de euro. La un calcul simplu reiese că din fiecare 100 de lei colectați din impozite, taxe și alte venituri, 10 lei vor fi cheltuiți pentru a plăti costurile împrumuturilor contractate de stat.

Totodată, banii aferenți plății dobânzilor este de peste cinci ori mai mare decât suma alocată de guvern anul acesta pentru cheltuielile de capital, respectiv investițiile finanțate din surse proprii.