Câte companii vor face angajări în următoarele trei luni

Câte companii vor face angajări în următoarele trei luni
Publicat: 12/03/2013, 11:50
Actualizat: 21/03/2019, 09:34

Climatul de pe piața muncii din România va fi favorabil și în al doilea trimestru al acestui an, 21% dintre companii susținând că vor face angajări noi, cele mai multe în industria prelucrătoare și în comerțul cu amănuntul, potrivit grupului cu activități în domeniul resurselor umane Manpower, informează Mediafax.

Dintre cei 635 de angajatori intervievați în cadrul studiului, 21% se așteaptă să facă angajări, în timp ce majoritatea respondenților își vor păstra efectivele de personal în trimestrul al doilea.

Conform rezultatelor prezentate în cel mai recent studiu Manpower privind Perspectivele Angajării de Forță de Muncă, previziunea netă de angajare este de +13%, în creștere cu două puncte procentuale atât comparativ cu trimestrul anterior, cât și cu aceeași perioadă a anului trecut.

„Optimismul angajatorilor români va fi probabil temperat de turbulențele financiare care continuă să aibă un impact asupra României, cât și asupra altor piețe ale lumii. Continuăm să ne confruntăm cu o ușoară incertitudine datorită situației curente de pe piața globală și este prea devreme să ne pronunțăm asupra consecințelor pe care aceste incertitudini le vor genera după trimestrul al doilea”, a declarat, într-un comunicat, directorul general al ManpowerGroup România, Valentin Petrof.

Cererea de personal calificat s-a situat în mod constant la un nivel ridicat atât cu privire la plasarea permanentă de personal, cât și cu privire la angajările temporare. Cu toate acestea, discrepanțele constatate între nivelurile de calificare ale aplicanților și cererea de pe piața forței de muncă creează adesea blocaje în procesul de angajare, arată Manpower.

„În ciuda faptului că angajatorii prezintă intenții de suplimentare a efectivelor de angajați, identificarea talentelor care să le poată susține business-ul se poate dovedi a fi o provocare mai mare decât aceștia se așteaptă. Criza de talente continuă să rămână o problemă importantă, mai acută în România decât în alte țări”, a explicat Petrof.

Angajatorii se așteaptă la creșteri importante în trimestrul următor privind personalul în toate cele zece sectoare de activitate. Angajatorii din sectorul industriei prelucrătoare raportează cele mai optimiste planuri de angajare cu o previziune netă de angajare de +25%, urmați de cei din sectorul comerțului cu amănuntul, cu +22%.

Un ritm constant al angajărilor este anticipat și în agricultură și transporturi, depozitare și comunicații, cu previziuni de +16%. Perspectivele de angajare pentru sectorul serviciilor financiare, de asigurări, imobiliare și de afaceri se situează la un nivel important de +13%, în timp ce angajatorii din construcții anunță creșteri puțin mai mici, având o previziune de numai +7%.

În șapte din cele opt regiuni analizate, angajatorii se așteaptă ca volumul de personal să crească în trimestrul al doilea. Cele mai optimiste perspective de angajare sunt raportate în Nord-Vest, cu o previziune netă de angajare de +20%.

Un ritm constant al angajărilor este prognozat și pentru regiunea Sud, cu o previziune de +18%, și regiunea Nord-Est, unde previziunea este de +17%. Intenții de angajare încurajatoare sunt evidente atât în Vest, cât și în Centru, unde previziunile se ridică la +16%. În același timp, angajatorii din Sud-Vest raportează planuri nesigure de angajare cu o previziune de -1%, se mai arată în studiul Manpower.

Planurile privind angajările sunt pozitive în 14 din 24 de țări, iar previziunile se îmbunătățesc sau rămân relativ stabile față de acum trei luni în 18 piețe ale muncii. Cele mai solide perspective privind locurile de muncă sunt raportate în Turcia, Israel și România. La polul opus se află Italia, Spania și Grecia.

Studiul Manpower privind Perspectivele Angajării de Forța de Muncă este realizat trimestrial și măsoară intențiile angajatorilor de a crește sau de a diminua volumul angajărilor totale pe parcursul trimestrului următor. (Ana Maria Petcana)

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”