Câte numere de telefon au fost portate din 2008 până în prezent
„De la lansarea portabilității în 21 octombrie 2008 și până în prezent numărul de portări a depășit cifra de 800.000. Proporția între numerele fixe și cele mobile portate se menține relativ aceeași, 68% din totalul numerelor portate, peste 550.000, fiind numere de telefonie mobilă. Până la data de 31 iulie 2012 s-au portat 813.582 numere de telefon, dintre care 553.154 numere de telefonie mobilă și 260.428 numere de telefonie fixă”, se arată într-un comunicat al ANCOM.
În cele două luni din anul 2008 în care portabilitatea numerelor a fost posibilă au fost realizate 15.681 de portări, în 2009 – 180.239, în 2010 – 221.219, iar în anul 2011 numărul portărilor a fost de 260.256.
Cele mai multe portări (34.696) au fost realizate în luna decembrie 2011, se precizează în comunicat.
De la începutul acestui an au fost portate în total 136.187 de numere, dintre care 96.820 au fost numere de telefonie mobilă și 39.367 au fost numere de telefonie fixă (o medie lunară de 19.455 de portări).
Anul acesta cele mai multe portări au fost înregistrate în ianuarie (27.823 numere).
Cele mai multe numere de telefonie fixă au fost portate în București – 76.663 de numere, urmat de județul Cluj – 19.008, Timiș – 14.740 și Prahova – 14.370.
În ceea ce privește telefonia mobilă, datele statistice arată că se portează mai frecvent utilizatorii cu abonament (postpaid) decât cei care folosesc o cartelă preplătită (prepaid).
Astfel, din numărul total de utilizatori de telefonie mobilă care s-au portat, 75% erau utilizatori postpaid și 25% erau utilizatori prepaid.
În ceea ce privește numărul de portări realizate de către fiecare operator de telefonie mobilă în calitate de furnizor acceptor (portări către propria rețea), cele 553.154 de numere mobile portate se împart astfel: Vodafone a primit 186.793 numere, Cosmote – 184.775 numere, Orange – 175.607, RCS & RDS – 5.255 și Telemobil – 719.
Cele 260.428 de numere de telefonie fixă au fost portate în rețelele a 31 de furnizori de servicii de telefonie fixă. Dintre acestea, cele mai multe numere au fost portate către rețelele UPC România (72.843), RCS & RDS (69.649), Orange (48.869), Vodafone (44.735) și Romtelecom (12.061).
Portabilitatea numerelor permite utilizatorilor de servicii de telefonie să își păstreze numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul. Se pot porta numerele de telefonie fixă, mobilă și numere speciale precum cele din categoria 0800 sau 0900. Portarea se face doar în cadrul aceleiași categorii (fix-fix, mobil-mobil).
Conform unei decizii adoptate de ANCOM în prima jumătate a acestui an, începând din luna septembrie termenul de activare a unui număr portat va fi de maxim o zi lucrătoare, așa cum prevăd normele europene, iar durata maximă a procedurilor administrative aferente portării se reduce de la 10 la 3 zile lucrătoare.
Decizia ANCOM reduce termenele în care furnizorii au obligația să realizeze activitățile specifice asociate diferitelor faze ale procesului de portare. Astfel, termenul în care furnizorul donor trebuie să răspundă unei cereri de portare se reduce de la 4 zile lucrătoare la o singură zi. Reducerea acestui termen va permite ca portarea să fie realizată mai rapid, chiar și în cazurile în care furnizorul donor identifică probleme la completarea cererii și este necesară reintroducerea acesteia.