Câte ore pe zi muncește șeful Facebook, a cărui avere este estimată la 33 miliarde de dolari

Publicat: 16 02. 2015, 12:09
Actualizat: 17 02. 2015, 13:01

Lee Byron, care a venit la Facebook în 2008 și se ocupă de știința prelucrării datelor și infrastructura de produse pentru iOS, a declarat că Mark  Zuckerberg are o săptămână normală de muncă, în ciuda statutului său.

Mark „sosește în fiecare dimineață, chiar înaintea mea și pleacă seara, târziu”, a povestit Byron, potrivit Business Insider. „Cred că lucrează 9-10 ore pe zi, 5 zile pe săptămână”.

45-50 de ore pe săptămână reprezintă un volum de muncă suficient pentru directorul executiv al celei mai mari rețele de socializare din lume, care valorează 200 miliarde de dolari. Byron a mai precizat că Zuckerberg vine ocazional la sediul Facebook, în week-end, pentru a vedea dacă angajații desfășoară „proiecte interesante”.

„Este excelent că Mark are un birou oarecare, ca noi toți”, a mai spus Byron. „Își ia jobul în serios și nu este doar un antreprenor, ci și un lider. El a contribuit la menținerea culturii acestei companii”.