Câți bani a pierdut omenirea din cauza pandemiei Covid-19. Paguba depășește orice imaginație!

Publicat: 18 03. 2021, 11:15
Câți bani a pierdut omenirea din cauza pandemiei Covid-19. Paguba depășește orice imaginație! / Sursa FOTO: adamfayed.com

Câți bani a pierdut omenirea din cauza pandemiei Covid-19. Până acum, nimeni nu s-a apucat să calculeze, însă experții ONU au găsit potrivit să cerceteze. Astfel, un incendiar raport prezentat în cadrul Conferinței ONU pentru comerț și dezvoltare (UNCTAD) arată că paguba produsă de restricțiile totale impuse anul trecut se ridică la uriașa sumă de 10.000 de miliarde de dolari!

Cam de două ori cât PIB-ul Japoniei, una dintre cele mai dezvoltate țări din lume.

Câți bani a pierdut omenirea din cauza pandemiei Covid-19. China, din nou pe plus

Dincolo de orice așteptări, așa va fi redresarea economică din 2021, cred experții. Însă, chiar și așa, lumea tot va rămâne cu o „gaură” de 10.000 de miliarde de dolari din cauza pandemiei Covid-19 şi a lockdown-urilor impuse de autoritățile naționale. Comparația este făcută cu situația în care pandemia n-ar fi avut loc. În 2020, economia globală a fost marcată de „cea mai drastică scădere anuală de la introducerea statisticilor privind activitatea economică agregată, la începutul anilor 1940”, arată raportul UNCTAD.

Națiunile Unite mai avertizează și asupra discrepanțelor economice din prezent. Unele state mai dezvoltate au lansat ample planuri de redresare, cum este pachetul de stimulare a economiei al SUA, în valoare de 1900 miliarde de dolari. Mai mult, China deja a revenit la creştere încă din decembrie 2020.

Însă, în același timp, oamenii din ţările mici şi sărace continuă să se lupte cu dificultăţile. Astfel, state în curs de dezvoltare duc greul recesiunii „din cauza spaţiului fiscal limitat, a constrângerilor tot mai mari ale balanţei de plăţi şi a lipsei sprijinului internaţional adecvat. Toate acestea au dus la unele din cele mai mari scăderi de venit individual raportat la PIB”. „Chiar şi o mică scădere a activităţii economice poate fi devastatoare”, a notat UNCTAD. Exemplu, consecinţele restricţiilor antipandemie „previzibil de severe” în economii în curs de dezvoltare, ca Filipine sau Malaezia.

Națiunile Unite anunță creștere economică pentru 2021

Pe de altă parte, experții Națiunilor Unite vorbesc despre creștere economică în 2021. Previziunile pentru acest an au fost îmbunătățite. Astfel, creșterea economică globală va fi mai mare decât estimarea anterioară de 4,3%. Se vorbește despre „o posibilă redresare mai puternică în Statele Unite”.

În ianuarie, Banca Mondială a estimat că economia globală ar putea creşte cu 4% în anul în curs. Fondul Monetar Internaţional a optat chiar pentru o viziune mai optimistă, de 5,5%.