Câți români au ales să-și dea casa băncii în baza Legii dării în plată. Reacția BNR
„Din 2013 am reintrat pe o pantă pozitivă atât în privința activelor imobiliare cât și a activelor financiare nete. Mă tem că anul 2016 nu va mai fi la fel. Aștept pentru a doua parte a anului dacă vom avea în continuare Legea dării în plată în funcțiune ca valoarea activelor imobiliare să scadă. Piața va fi depresată, va intra într-un proces de comprimare ceea ce va duce la scăderea valorii tuturor activelor imobiliare. Nu toți vrem să ne vindem casa acum, numai că există un factor psihologic care contează și care se va manifesta din păcate în continuare în sensul că vom observa că suntem mai puțin bogați pentru că apartamentele și toate activele imobiliare pe care le avem nu mai valorează cât valorau. Nu să să fie o compresie de mare dimensiune. Noi anticipăm că se va opri între 5 – 10% dar gândiți-vă că asta înseamnă destul de mult față de totalul valorilor activelor imobiliare. Până în prezent numărul celor care au cerut să-și dea cheile în baza legii dării în plată sunt vreo 4.000 de oameni, 4.000 versus 10 milioane de deținători de active imobiliare. Asta este marea realizare a acestei legi”, a spus Eugen Rădulescu, directorul Direcției de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României, potrivit B1.