CCR a decis că unele măsuri aplicabile clienților finali din piața energiei și a gazelor sunt NECONSTITUȚIONALE. Reacția Ministerului Energiei
Judecătorii constituționali au decis că unele măsuri luate de Executiv acum doi ani și jumătate pentru a limita impactul creșterii prețului pe piețele de energie electrică și gaze naturale sunt neconstituționale. La solicitarea presei, Ministerul Energiei, inițiator legislativ, a transmis că a luat act de decizia CCR și așteaptă motivarea pentru a putea face o evaluare pertinentă.
Curtea Constituțională a admis, joi, excepția de neconstituționalitate și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.15 și cele ale Anexei nr.6 din OUG nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările și completările ulterioare.
Decizia a fost luată în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, cu unanimitate de voturi.
„În esență, Curtea a reținut că prevederile legale criticate care impun obligativitatea achitării contribuției la fondul de tranziție energetică de către anumiți producători de energie electrică nesocotesc, în principal, principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, consacrat de art.56 din Constituție, și dispozițiile art.45 din Legea fundamentală referitoare la libertatea economică și libera inițiativă, afectând concurența loială și descurajând producția de energie din surse regenerabile”, au transmis oficialii CCR.
Potrivit Constituției, de la data publicării, deciziile CCR sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
„Ministerul va evalua cu atenție toate aspectele juridice și tehnice ale deciziei”
Ministerul Energiei a transmis, la solicitarea presei, că ia act de decizia Curții Constituționale prin care aceasta a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 15 și ale Anexei nr. 6 din OUG nr. 27/2022 sunt neconstituționale.
„Decizia Curții a relevat faptul că obligația de a contribui la fondul de tranziție energetică impusă anumitor producători de energie electrică ar contraveni principiilor constituționale referitoare la așezarea justa a sarcinilor fiscale și la libertatea economică. Ministerul Energiei subliniază importanța unei analize aprofundate a motivării deciziei pentru a înțelege pe deplin implicațiile acesteia asupra reglementărilor și a mecanismelor aplicabile în sectorul energetic”, au comunicat oficialii instituției condusă în prezent de Sebastian Burduja, într-o precizare de presă.
„Odată ce motivarea va fi disponibilă, Ministerul va evalua cu atenție toate aspectele juridice și tehnice ale deciziei, în vederea identificării celor mai potrivite măsuri pentru a pune viitorul text de lege în acord cu prevederile Constituției, dar și pentru a asigura stabilitatea pieței de energie și continuarea protejării consumatorilor finali”, au conchis reprezentanții Ministerului Energiei.
Ordonanța de Urgență nr. 27 din 18 martie 2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei a fost adoptată de Cabinetul Ciucă, iar ministru al Energiei era la acea vreme Virgil Popescu.
Sursa foto: CCR
Citiți și: