Ce ar însemna pentru România renunțarea la construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă
Abandonarea construcției reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă ar aduce pierderi în economia românească de circa 3 miliarde euro, prin dispariția industriei nucleare orizontale, lipsa de noi contracte și nevalorificarea investițiilor deja realizate, potrivit unui studiu elaborat de asociația Romatom.
„Renunțarea la acest proiect (…) va demobiliza până la dispariție industria nucleară orizontală românească, iar o serie de cheltuieli deja efectuate (…) reprezentând circa un miliard de euro, nu vor mai fi valorificate”, se arată în studiu.
Sursa citată estimează la 1,6-1,8 miliarde de euro bunurile și serviciile care pot fi contractate, dacă proiectul va fi finalizat, în caz contrar urmând să fie afectată semnificativ și siguranța sistemului energetic.
De asemenea, bugetul de stat ar pierde anual 12,5 milioane de euro, sumă aferente celor 16.000 de locuri de muncă necesare pentru acest proiect.
Investiția pentru cele nouă reactoare este evaluată la 6,4 miliarde de euro.
Guvernul încearcă să resusciteze investiția, după ce, în urma unor decizii care au afectat structura acționariatului companiei de proiect, mai mult de jumătate dintre investitori au renunțat la proiect, în 2010.
Centrala de la Cernavodă, administrată de compania de stat Nuclearelectrica, funcționează cu două reactoare, care asigură anual 18% din necesarul de electricitate al țării. Centrala, a cărei construcție a început în timpul regimului comunist, este prevăzută să aibă cinci reactoare nucleare.
Înființată în 2001, asociația Romatom are în prezent peste 30 de membri, firme din România și străinătate care produc energie electrică și termică prin procese nucleare sau furnizează bunuri sau servicii în industria nucleară românească, precum și firme cu activități în domeniul energeticii în general. Printre membrii Romatom se numără Nuclearelectrica, RAAN, UTI Systems, Doosan IMGB și Ansaldo.