Ce are statul și nu are privatul? Explicația simplă a unui paradox al pieței muncii din România

De ce?

Deși oferta salarială a companiilor particulare este mult mai tentantă, fiind adesea și de două ori mai mare față de aceea din administrația publică, siguranța locului de muncă este atributul exclusiv al job-urilor de la stat. Statul nu angajează de probă, nu te dă afară și nu te plătește după trei luni, statul nu dă faliment, statul nu schimbă numele angajatorului din șase în șase luni ca să nu fie forțat să îți acorde ajutor de șomaj.

Paradoxal, statisticile de data recentă arată că bugetarii au, în medie, salarii mai mari decât angajații din mediul privat, ba chiar, din 2007 încoace, salariile celor de la stat ar fi crescut cu 24%. Statistica nu surprinde faptul că la stat sunt două categorii de functionari: unii foarte bine plătiți (miniștrii, demnitarii, conducătorii instituțiilor sau companiilor cu capital majoritar de stat) și funcționarii de execuție, plătiți sub media salarială a particularilor. O altă statistică relevă că salariile bugetarilor români consumă anual 7% din PIB, la fel ca în Cehia și Slovacia, comparativ cu Danemarca, unde Guvernul plătește anual 17% din produsul intern brut pentru remunerațiile bugetarilor.

Explicația e simplă: la stat există un nivel minim de salarizare pe palierul funcțiilor de execuție, unde un angajat cu 20 de ani vechime în muncă și cu grad profesional I, de consilier superior, nu primește o plată mai mare de 2.500- 3.000 de lei cu tot cu sporuri, dar și nivelul maxim al înalților functionari, demnitarilor și aleșilor cu funcții de conducere care ajung la venituri și de 2.000 – 3.000 euro pe lună, depășind lejer salariul președintelui țării sau venitul lunar net al unui conducător de multinațională.

Media veniturilor bugetarilor este, astfel, una mai mare ca aceea a particularilor, deși realitatea este că particularii evită pe cât posibil supraimpozitarea, merg pe salarii minime pe cartea de muncă, preferând să plătească la negru, pe drepturi de autor, să declare program redus, tocmai pentru a plat taxelor. Reamintim că pentru un salariat, un angajator privat plătește în medie o sumă egală venitului brut acordat acestuia. La rându-i, angajatul plătește impozite care ajung la 40% în cazul job-ului cu normă întreagă și la 21,5% din veniturile suplimentare care, defalcate, înseamnă: 16% – impozit pe venit și 5,5%- CAS-ul. În cazul CAS, acesta nu se aplică pe toate tipurile de venit și chiar există un act normativ de eliminare a CAS pentru veniturile conexe. Nu se poate vorbi despre același lucru în cazul angajaților la stat. Bugetarii sunt plătiți din contribuția guvernamentală și, ca o replică a faptului că aceștia ar avea salarii mai mari decât particularii, vine statistica potrivit căreia

România este în coada clasamentului UE în materie de alocare PIB pentru remunerațiile bugetarilor: 7%, față de Danemarca, cu 17%, Franța – 13%, Belgia – 12%, Grecia – 12%, Polonia – 10%, Marea Britanie – 10%. Astfel, Guvernul României alocă annual circa 50 miliarde de lei pentru salarizarea celor 1,2 milioane de bugetari. Și totuși, în România, numărul bugetarilor reprezintă 25% din totalul salariaților din România, efectivul fiind în medie de 4,5 milioane de angajați, dintr-un total de puțin peste opt milioane de români apți de muncă.

Stabilitatea este motivul care face ca locuri de muncă precum acelea de consilier, expert, inspector sau specialist din structurile administrației publice centrale să fie între cele mai căutate, deși, nu o dată, aceste posturi au fost scoase la concurs de recrutare și promovare facilitând astfel accesul funcționarilor deja înrolați în sistem la funcții mai bine plătite.

Sunt excepții cazurile în care un post din administrație oferit atât pentru sursă externă cât și pentru sursă internă au fost ocupate de cineva din afara instituției. Se întâmplă constant ca posturile respective să se „plieze” pe structura cuiva care deja se află în sistem.

„Da, am pornit de la un salariu de 1.200 de lei, cu tot cu sporuri ajungeam undeva la 1.600, dar la cât de greu am intrat în administrație, n-am mai vrut să plec. Am vrut să lucrez la stat fiindcă aici este acea siguranță a locului de muncă. Am încercat de patru ori să iau concursul pentru un post de consilier principal la o primărie din țară, dar n-am reușit, mereu se afla în sală măcar un funcționar care voia să promoveze și nu reușeam. Într-un final, am concurat pentru un post vacant temporar, după care, începând să înțeleg cam cum stau lucrurile, m-am orientat și eu pentru un post stabil. Acum am un salariu de aproximativ 2.000 de lei, am siguranța zilei de mâine, program fix, exact ceea ce mi-am dorit. Chiar dacă nu sunt bani mulți, postul îmi oferă garanția că am de unde ieși la pensie”, a spus, pentru MEDIAFAX, un funcționar public care acum are funcția de consilier superior într-o primărie din țară, fiind absolvent de studii superioare.

Potrivit Legii și Statutului Funcționarului Public, consilierul principal are cel puțin cinci ani vechime în specialitatea studiilor, consilierii superiori, cel puțin nouă ani, iar debutanții sau referenții nu au nevoie de studii superioare, dar au nevoie de vechime de cel puțin șase luni.

Unele instituții, care țin acerb să aibă un anumit tip de candidat într-o funcție, obișnuiesc să-și facă singure criteriile concursului, dar numai dacă obțin avizul ANFP. Unitățile militare și instituțiile din subordinea Ministrului Public, de exemplu, pot să-și realizeze criterii unice pe care să le publice în Monitorul Oficial. Gurile rele spun că încă ar mai funcționa principiul „nu te prezenta la concurs dacă nu te-a chemat nimeni!”.

Referitor la condiții specifice, iată exemplul unei unități militare de Comunicații din subordinea Statului Major General al Ministerului Apărării Naționale, care în martie a.c. a scos la concurs un post de expert pentru care a solicitat: peste 10 ani – experiență în domeniu, nu în specialitatea studiilor, și a anunțat o tematică și o bibliografie stufoasă (cinci cărți scrise de profesori din SNSPA, 10 acte normative), pentru ca, într-un final, la concurs să se dea test grilă simplu cu 30 de întrebări.

Au ajuns să se înscrie cinci candidați, din care unul din sursă internă, care avea exact trăsăturile cerute (vechime în muncă de 10 ani, nu și în specialitatea studiilor cum aveau ceilalți candidați), angajat al MApN (dovadă declarațiile sale de avere și de interese din trecut), soț de militar de carieră, însă venit de pe un post inferior. Rezultatul a fost cel scontat: respectivul candidat a luat maximum de puncte, fără a lăsa vreo șansă de a fi devansat la interviu de vreun alt candidat care ar fi obținut, prin absurd, peste 50 de puncte, așa cum presupun funcțiile de execuție. Pentru ce? Pentru un salariu de 2.000 – 3.000 de lei, program de la 8 la 16 și libere în toate sărbătorile legale.

Din același registru: pentru un post de execuție de consilier superior la Secretariatul General al Guvernului (SGG) – scos la concurs în iulie a.c. – a ajuns să opteze chiar și un ales local originar din Medgidia, șef de partid câțiva ani buni. Cum era de așteptat, alesul local de la 5 iunie a câștigat în iulie concursul de la SGG, apartenența sa la o formațiune poltică și istoricul său politic nefiind condiții eliminatorii. Potrivit legii funcționarului public, chiar și politicienii cu state vechi pot accede la o funcție publică de execuție, respectivul urmând să demisioneze în termen de 30 de zile din funcția în care a fost ales (chiar dacă a depus și jurământul), mai cu seamă dacă acele criterii ale concursului sunt după chipul și asemănarea lui.

Cele mai mari salarii din administrație le au funcționarii din Guvern, MAE, cei cu statut special și cei din Ministerul Public, peste 6.000 lei pe lună net pentru un expert cu statut de funcționar clasa I, consilier superior. Și aici condițiile par să fie făcute , uneori, pentru un anumit gen de candidat.

Alte instituții, precum acelea care angajează functionari cu statut special din domeniul securității naționale, din zona operativă, iar nu contractuală, polițiști de exemplu, fac separația concursurilor din start, așa că funcționarii care vor să promoveze o pot face concurând chiar cu unii colegi ai lor, iar cei din sursă externă cu unii de nivelul lor.

Curios, deși au organigramele aproape complete în materie de specialiști, instituțiile statului reclamă lipsa specialiștilor și motivează astfel acțiunile prin care apelează la firme pentru a-și realiza planurile strategice, studiile de impact sau proiectele prin care să fie atrase fondurile nerambursabile.

La mijlocului lunii august a.c., la nivel național, potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, ANOFM, se înregistrau aproape 21.000 de locuri de muncă vacante, din care 3.800 numai în București, 1.285 în Ilfov, 1.168 în Argeș, 1.138 în Timiș, 990 în Iași, 960 în Arad, 812 în Dolj, 753 în Sibiu, 750 în Vâlcea, încheiind cu Botoșani cu 58 de locuri de muncă și Mehedinți cu 56 de posturi vacante. „La nivel național, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru muncitori necalificați, în asamblarea și montarea pieselor – 1.252 locuri, agent de securitate – 997, lucrător comercial – 841, confectioner asamblor articole textile – 776, muncitor necalificat în industria confecțiilor – 750, manipulant mărfuri – 723, muncitor necalificat în demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet – 572, femeie de serviciu – 499, vânzător – 451, muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide – 433”, se arată într-un comunicat formulat de ANOFM.

Miercuri, 17 august, e-jobs anunța existența a 34.036 locuri de muncă active, din care puțin peste 10.000 numai în București, dar pentru administrație erau doar 86 de posturi.

Locurile de muncă vacante din administrația publică centrală sau locală pot fi numărate pe degete. Într-un interval de o săptămână, de exemplu, aceeași în care se face raportarea ANOFM, publicată la data de 17 august a.c, la nivel național erau doar câteva zeci de posturi în administrație.

Potrivit Newsletter-ului Guvernului României, în Alba se căutau: casier la Primăria Săsciori, referent la Câlnic, buldoexcavatorist la Mihalț, paznic la Lunca Mureșului, referent la Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului Sebeș, doi consilieri asistenți la Primăria Comunei Șona, cinci educatori la Protecția Copilului Alba, administrator patrimoniu la Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa” din Alba Iulia. La Arad se caută: bibliotecar și administrator patrimoniu cu jumătate de normă la liceul din Pecica, șef serviciu la Centrul Cultural, inginer agronom și contabil la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad. La Argeș, oferta este mai bogată: inspector și consilieri la Primăria Albota, Direcția de sănătate Publică, asistenți medicali la Topoloveni, 10 posturi de economist II la UM 02405 Pitești, patru polițiști locali la Pitești, un consilier superior la Consiliul Județean. Bacăul caută: inspector debutant la Berzunți, economist la Spitalul din Buhuși, jurist la Onești, consilieri și referenți la Măgura.

Botoșaniul are 13 posturi contractuale la Școala de Arte și Meserii. Brăila caută medic și nouă asistenți la Administrația Creșelor, bibliotecar în municipiu și consilier la Surdila Găiseanca. La Brașov sunt scoase la concurs opt posture de consilier, inspector și referent și 10 funcții contractuale la Grădina Zoologică.

Bucureștiul și Ilfov rămân însă vârful de lance: 12 funcții contractuale la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, redactor la Agerpres, administrator la Grădinița nr. 3 București, tehnician debutant la Politehnică, consilier asistent la Poliția Locală Sector 2, doi șefi de birou la Muzeul Țăranului Român, doi consilieri la Agenția pentru Protecția Mediului, consilier principal la MAI, 18 referenți și un inspector la Primăria Sectorului 5, un șef de birou la Poliția Locală Sector 2, director la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, consilier afaceri europene la MAI, 17 funcții contractuale la Protecția Copilului Sector 5, trei consilieri la Ministerul Muncii, trei consilieri la Primăria Sectorului 1. Constanța, Cluj și Timiș întregesc topul celor mai căutate județe. Și totuși, sunt și persoane care nu-și doresc să mai lucreze în administrație, datorită experiențelor trăite aici.

„Prefer să lucrez la particular, într-o multinațională, pentru că numai aici poți fi cu adevărat eficient. Din punctul meu de vedere, procedurile din administrație îngreunează progresul, alimentează birocrația. Birocrația consumă mult timp, iar timpul înseamnă bani. Am avut o experiență de patru ani în administrație și am constatat că aici oamenii sunt flexibili, dar legislația este stufoasă, procedurile greoaie, presupun multe hârtii, nu-ți permit să te valorizezi, dimpotrivă, am avut sentimentul că nu se lucrează eficient, multe hârtii care se plimbă dintr-o instituție în alta, un ritm încetinit. Dacă vrei să-ți faci meseria, să te remarci, mergi la particular. În administrație, unii rămân fiindcă au un loc de muncă sigur, dar salariile nu depășesc 3.000 de lei într-un post de execuție. La particular sunt alte oportunități”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cosmin Răzmeriță, inginer agronom de formație, acum conducătorul unui ONG, care a lucrat și la stat și în privat.