Prima pagină » Economic » Ce avantaje prezintă statutul României de „piață emergentă” pentru cetățeni și companii

Ce avantaje prezintă statutul României de „piață emergentă” pentru cetățeni și companii

Ce avantaje prezintă statutul României de „piață emergentă” pentru cetățeni și companii

România a devenit oficial, pe 21 septembrie, „piață emergentă”, evoluție catalogată drept echivalentul aderării la Uniunea Europeană. Analistul Iancu Guda explică faptul că în acest cotnext se pot exploata oportunități de investiții, în special la bursă, „pentru că acolo se fac banii”.

Analistul Iancu Guda explică ce implicații are trecerea României la statutul de „piață emergentă” atât pe companii, cât și pentru ceilalți cetățeni, potrivit Digi24.

Ce avantaje prezintă statutul României de „piață emergentă”

„Implicațiile sunt creșterea vizibilității pieței de capital pe plan internațional. Investitorii care mandatează la rândul lor niște fonduri de investiții care să le gestioneze banii au un mandat limitat, iar fondurile de investiții globale care gestionează sute de milioane de euro nu pot investi în piețe de capital care nu sunt emergente. România nu a fost până acum piață emergentă, iar includerea țării noastre în acest indice înseamnă că avem vizibilitate – foarte mult capital, oportunități. Firmele care nu sunt listate la bursă pierd aceste oportunități de investiții. Pierd cei care nu investesc în piața de capital, iar în România, din păcate, 90% din avuția poporului este blocată în imobiliare și depozite bancare. Blocată, nu investită, se generează randamente foarte mici”, explică specialistul.

De asemenea, punctează și câteva aspecte prin care arată de ce sunt importante investițiile la bursă în acest context.

„Dacă ar investi la bursă ar avea randamente mult superioare. În ultimii 10 ani, cine a investit la bursă și-a dublat banii în euro, pe când din imobiliare îi crești cu 40 – 50%. Și asta înainte ca România să devină piață emergentă. Cine nu investește la bursă pierde în ideea că are oportunități pe care nu le exploatează ca persoană fizică și ca antreprenor care are un business pe care vrea să îl dezvolte și atunci ar putea avea acces la capital”, mai punctează Iancu Guda.

Numirile politice la conducere, o piedică în dezvoltarea companiilor

Analistul mai arată de ce este importantă listarea la bursă a unor companii de stat, dar și ce efect negativ au numirile politice la conducerea lor.

„Companiile de stat – țineți minte nebunia PSD care a interzis listarea companiilor de stat la bursă pentru următorii doi ani? Noi acum, devenim piață emergentă, avem acces la capital, sunt fonduri cu investiții cu sute de milioane de euro care pot investi în România și noi nu ne listăm la bursă companiile de stat, măcar 10%? Nimeni nu a spus să le privatizăm 100%, era vorba de o privatizare de 10%, suficient cât să se facă vizibilitate pe acele companii. Aceste companii trebuie să fie mult mai transparente, iar unii care au avut numiri politice acolo nu vor transparență la firmele de stat. Trebuie să exploatăm aceste oportunități și atât antreprenori privați, statul, și populația, să investim la bursă, pentru că acolo se fac banii”, mai susține acesta.

Agenția FTSE Russell a decis în urmă cu un an promovarea României de la „piață de frontieră” la „piață emergentă”, decizia intrând în vigoare de luni, 21 septembrie 2020.

Citește și