Prima pagină » Economic » Ce decizie a luat SOCAR în legătură cu benzinăriile sale din România. „Acesta va fi primul pas”

Ce decizie a luat SOCAR în legătură cu benzinăriile sale din România. „Acesta va fi primul pas”

Ce decizie a luat SOCAR în legătură cu benzinăriile sale din România.
Compania petrolieră de stat din Azerbaidjan, SOCAR, a investit până în prezent 50 de milioane de euro în România și va aloca o sumă similară în următorii 2-3 ani pentru extinderea rețelei de benzinării, a declarat pentru MEDIAFAX Vitaliy Baylarbayov, vicepreședinte adjunct al SOCAR.

„Avem cu siguranță planuri de extindere în România. Suntem foarte mulțumiți de nivelul actual al relațiilor dintre cele două state, dar și de rezultatele înregistrate aici. Am deschis 32 de benzinării în România, am făcut investiții de 50 milioane euro în economia din România și am angajat circa 400 de persoane. Însă plănuim să facem mai mult de atât, iar primul pas va fi să creștem numărul stațiilor de alimentare cu carburant și al volumului de vânzări pe piața locală. Mai precis, până la sfârșitul acestui an vom deschide 3 sau 4 noi benzinării. Iar în cursul anului viitor rețeaua va crește cu încă 10 stații. Și vom continua așa încă trei-patru ani, să inaugurăm câte zece benzinării pe an în România”, a afirmat Baylarbayov.

Reprezentantul SOCAR spune că o parte din benzinării vor fi construite de la zero, iar altele vor fi cumpărate și rebranduite.

Compania nu are în plan să devină cel mai mare jucător de pe piața românească, pe care o consideră „o piață mare, promițătoare”, dar va continua extinderea.

„De la nivelul de 32 de benzinării ne gândim să creștem numărul acestora până la 150-200 benzinării, poate chiar mai mult de atât, la nivelul întregii țări, însă în special în partea de nord, aici în Capitală dar și în alte orașe mari. Oamenii se obișnuiesc cu brandul SOCAR, activitatea este profitabilă. Intenționăm să investim în România cel puțin alte 50 de milioane de euro, în doi-trei ani, pe lângă cele 50 de milioane de euro pe care le-am investit de când am intrat pe piața din România”, a precizat reprezentantul SOCAR.

Carburanții vânduți de companie provin din mai multe surse, SOCAR cumpărând petrol de la rafinăriile din România, dar și din afara țării, a spus Vitaliy Baylarbayov.

Compania are benzinării în în județele Botoșani, Suceava, Neamț, Iași, Bihor, Bistrița, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiș, Ilfov, Cluj, Vâlcea, Arad și Sibiu. Prima unitate a fost deschisă în octombrie 2011.

OMV Petrom, KMG International, Lukoil și MOL au, în această ordine, cele mai mari rețele de benzinării din România.

SOCAR România este reprezentanța companiei petroliere și de gaze naturale deținută de statul Azerbaijan (The State Oil Company of Azerbaijan Republic), prezentă pe piețele din Georgia, Turcia, România, Austria, Elveția, Kazahstan, Marea Britanie, Iran, Germania și Ucraina.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile