Ce obligații avea constructorul Autostrăzii Moldovei în zona exploziei în urma căreia au murit patru muncitori – DOCUMENT Transgaz
Constructorul Autostrăzii Moldovei -unde s-a produs, joi, o explozie care a dus la moartea a patru lucrători și rănirea altor cinci – trebuia să păstreze o distanță de cel puțin 20 de metri de conductele de gaze naturale, conform avizul de amplasament acordat de Transgaz, consultat de Gândul. Oficialii companiei de stat au anunțat că acesta nu deținea avizul CTE de la Transgaz SA pentru proiectul tehnic de relocare/înlocuire a conductei de gaz intersectată de proiect, în timp ce Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis că, antreprenorul Spedition UMB – liderul asocierii care construiește lotul, controlată de familia omului de afaceri Dorinel Umbrărescu – nu efectua lucrări de relocare a rețelei de gaz, ci doar lucrări de îmbunătățire a terenului de fundare a corpului autostrăzii.
Avizul favorabil de amplasament emis de Transgaz, obținut de Gândul, include condițiile obligatorii pe care trebuia să le respecte constructorul Autostrăzii Focșani -Bacău (inclusiv rețele de utilități), cu amplasamentul pe teritoriul județului Vrancea, cu riscul pierderii acestuia.
Constructorul acestei secțiuni a Autostrăzii Moldovei, Lotul 1, Focşani – Domneşti Târg, este asocierea de firme Spedition UMB (în calitate de lider) – SA&PE Construct – Tehnostrade SRL, care sunt toate trei deținute de familia omului de afaceri Dorinel Umbrărescu.
Lotul 1 are o lungime de 35,6 de kilometri, iar valoarea contractului, de 2,35 miliarde de lei fără TVA, conform datelor oficiale CNAIR.
Ce prevede avizul
Reprezentanții Transgaz au transmis oficial că nu au fost respectate prevederile Avizului de amplasament de către constructor. Patru oameni au murit, iar alți cinci au fost răniți, după ce o magistrală de gaz din localitatea Călimănești, județul Vrancea, a fost cuprinsă de flăcări, în noaptea de 21 septembrie 2023, în județul Vrancea, în jurul orei 01:15.
Incendiul a fost urmat de o explozie devastatoare, iar din primele informații se pare că muncitorii care operau un utilaj au atins conducta așa cum se vede în întregistrările video ale camerelor de supraveghere din zonă care au surprins momentul exploziei.
Conform avizului consultat de Gândul, în zonele de intersecție cu autostrada proiectată, drumurile de acces și drumurile tehnologice, conducta de transport gaze se va proteja / reloca / înlocui, după caz.
- Se va păstra distanța minimă de 50 meti între conducta de transport gaze și axul autostrăzii. Conducta de gaze se poate reloca și in zona drumului, cu acordul administratorului acestuia, caz în care tronsonul de conductă respectiv se va executa in clasa 4 de locație.
- Se va păstra distanța minimă de 6 m între conducta de gaze și ampriza/marginea drumurilor tehnologice.
- Se vor întocmi proiecte tehnice de protejare / relocare/ înlocuire a conductelor de gaze ce vor fi transmise Direcției Analiză Verificare Proiecte din cadrul SNTGN Transgaz SA Mediaş, în vederea avizării în CTE.
„Constructorul lucrărilor nu a respectat prevederile Avizului de amplasament nr. 219/2197/04.01.2021 emis de SNTGN Transgaz SA pentru lucrarea „Autostrada Focșani -Bacău (inclusiv rețele de utilități) cu amplasamentul pe teritoriul județului Vrancea”, acesta nedeținând avizul CTE din partea SNTGN Transgaz SA pentru proiectul tehnic de relocare/înlocuire a conductei de gaz intersectată de proiect”, anunțase oficial Transgaz.
Cine suportă cheltuielile
Avizul de amplasament prevede că lucrările de protejare / relocare / înlocuire a conductelor de transport gaze vor fi executate cu respectarea strictă a procedurii interne a Transgaz
În zone de intersecție dintre conducta de transport gaze și conducte de apă / canalizare proiectate, acestea din urmă se vor proteja în tuburi metalice pe o lungime de 5 metri de fiecare parte a punctelor de intersecție, păstrându-se distanța minimă de 0,5 metri, pe verticală, între generatoarele învecinate ale tuburilor de protecție aferente celor două conducte.
Conform avizului, se va păstra distanța minimă de 20 de metri între conducta de gaze și stații/posturi de transformare a energiei electrice, iar organizarea de șantier se va amplasa la distanta minimă de 20 de metri față de conducta de transport gaze.
„În zona de protecție a conductei de gaze (6 m, de o parte și de alta), lucrările de săpătură și umplutură se vor executa cu atenție sporită evitându-se lovirea conductei și a izolației anticorozive a acesteia, nu vor fi depozitate materiale sau pământ provenit din săpătură și nu vor staționa mașini și utilaje de construcție”, este o condiție obligatorie din aviz.
Documentul arată clar că lucrările de construcție a drumului pot fi făcute numai după relocarea conductei.
„Pe o zonă de 20 de metri, de o parte și de alta a conductei de gaze, lucrările de construire a drumului vor fi demarate numai după avizarea în C.T.E. Transgaz S.A. a proiectului tehnic de protejare / relocare / înlocuire, după caz, a conductei iar lucrările propriuzise, de execuție a drumului în zona conductei, vor fi începute doar după finalizarea lucrărilor asupra conductei.
Conform avizului, constructoruI va lua toate măsurile de respectare a legislației în vigoare cu privire la prevenirea și stingerea incendiilor și apărarea împotriva incendiilor.
În plus, cheltuielile aferente lucrărilor de protejare / relocare/ înlocuire, după caz, a conductelor de transport gaze vor fi suportate de beneficiarul lucrării avizate.
„În cazul în care, cu ocazia lucrărilor ce fac obiectul prezentului aviz, se va produce avarierea/deterioarea conductelor de transport gaze Dn 500 Onești – Adjudul Vechi, Dn 150 Racord SRM Vrancart, Dn 800 Onești – Șendreni, Dn 250 Racord SRM Focșani, Dn 150 Racord SRM Panciu (conform planurilor anexate documentației, vizate de Sectoarele Tecuci, respectiv Onești și planului DWG pe care au fost suprapuse conductele Transgaz) costurile de remediere și daunele produse (inclusiv costurile aferente pierderilor de gaze naturale și de restabilire a funcționalității elementelor afectate) vor fi suportate de beneficiarului avizului”, se arată în documentul consultat de Gândul.
Sursa foto: Mediafax Foto
Citește: