Prima pagină » Economic » Ce s-a ales de „băieții deștepți” din energie. Una dintre ligile secrete de business, pe cale de dispariție

Ce s-a ales de „băieții deștepți” din energie. Una dintre ligile secrete de business, pe cale de dispariție

Ce s-a ales de „băieții deștepți
Din gladiatorii comerțului cu energie, primii „băieți deștepți" din domeniu au devenit niște umbre. Hidroelectrica se pregătește să iasă din insolvență și speră să se listeze cât mai repede pe bursă.

De la începutul anilor 2000, sub pro-tec­ția fiecărei guvernări, s-a creat unul dintre cele mai exclusiviste cluburi de business de pe piața lo­cală, firme cu puternice conexiuni politice ajungând să domine comerțul cu energie.

În timp ce din spatele monitoarelor se făceau sute de milioane de euro, statul își împingea pe mar­ginea prăpastiei cel mai valoros activ, Hidroelectrica. La mai bine de zece ani după ce fos­tul președinte Traian Băsescu a lansat una din­tre sintagmele care l-au consacrat, primii „băieți deștepți” din energie au devenit o umbră în mediul de business. Cu toate acestea, cei mai buni ani ai traderilor de energie au fost chiar în man­datul fostului președinte. De cealaltă parte, din insolvență încă, Hidroelectrica anunță pentru anul acesta un profit brut record de 1,3 miliarde de lei.

Astfel, fără accesul direct la cea mai ieftină energie din țară, traderii care au avut privilegiul de a avea contracte de sute de milioane de euro cu Hidroelectrica s-au dizolvat, alții s-au transformat în businessuri cu alte obiecte de activitate, unii au avut anul trecut rulaje zero, iar alții au avut scăderi de business de neimaginat în perioada 2011, ultimul an complet de achiziții hidro, și 2015.

Energy Holding, compania care a inventat „meseria” de trader de energie în România, a terminat anul trecut cu un business de 193 milioane de lei. În 2011, ultimul an complet în care a avut priza înfiptă la energia hidro, Energy Holding era un business de 747 milioane de lei. Firma a fost creația lui Bogdan Buzăianu, finul fostului ministru al industriilor Dan Ioan Popescu, în mandatul căruia de altfel în jurul Hidroelectrica a fost brevetată tehnica vânzării de energie pe contracte directe la prețuri secrete, mai mici decât cele din piață.

Citește în continuare pe zf.ro.

Autor

Citește și