Prima pagină » Economic » Ce s-a întâmplat joi cu francul elvețian UPDATE

Ce s-a întâmplat joi cu francul elvețian UPDATE

Ce s-a întâmplat joi cu francul elvețian UPDATE
Francul elvețian s-a depreciat joi în raport cu euro pe piețele externe, în timp ce leul a înregistrat o variație mai redusă în piața interbancară locală, dar a menținut trendul de întărire din ultimele ședințe, indicând astfel un curs pentru franc mai mic decât referința anunțat de BNR miercuri.

UPDATE 13.43 Francul elvețian a scăzut joi, pentru a patra zi consecutiv, la 4,2748 lei. Scăderea cursului pentru francul elvețian anunțat joi de BNR a fost de 2%. Francul a atins maximul istoric de 4,5817 lei vinerea trecută. Dolarul a crescut joi cu 0,77 bani, la 3,9335 lei, iar euro a coborât cu 1,34 bani, la 4,4451 lei.


Aproape de ora 10:00, euro era cotat în piața interbancară locală la 4,45 – 4,452 lei, față de 4,4532 lei în tranzacțiile perfectate pe finalul ședinței de miercuri.

La același moment, cotația francului elvețian pe piețele externe se afla la 0,9726 euro, în depreciere cu 0,6% față de ultimele tranzacții ale ședinței precedente, perfectate pe timpul nopții. Aproape de finalul zilei precedente, francul era cotat pe piețele externe la 0,9746 euro, în timp ce la momentul anunțării referinței BNR, miercuri aproape de ora 13:00, cursul se situa la la 0,9783 euro.

La cotația actuală a francului în raport cu euro, cursul calculat față de leu se situează la 4,329 lei/franc, sub referința BNR din ziua precedentă.

Dolarul s-a întărit ușor pe piețele externe față de euro, după ce, la finalul unei ședințe de politică monetară, Rezerva Federală a SUA s-a arătat încrezătoare în evoluția economiei americane, semnalând astfel menținerea fermă a traiectoriei pentru creșterea dobânzilor în acest an.

În jurul orei 10:00, dolarul era cotat la 0,8856 euro, implicând un curs de 3,9418 lei/dolar.

„Pe leu nu prea se întâmplă mare lucru, iar volumele sunt în medie pentru începutul zilei. De asemena, nici cursul francului elvețian nu a avut o mișcare amplă pe piețele externe”, a declarat pentru MEDIAFAX dealerul unei bănci.

Tranzacțiile din piața interbancară locală au avut loc joi între un minim de 4,4510 lei/euro și un maxim de 4,4530 lei/euro.

Cursul pentru francul elevețian anunțat de BNR a scăzut miercuri cu 1,4%, la 4,3632 lei, consemnând a treia zi de depreciere după maximul istoric de 4,5817 lei atins vineri, în timp ce dolarul a coborât cu aproape 4 bani, la 3,9258 lei, iar euro a scăzut cu 1,24 bani, la 4,4585 lei.

Referința pentru franc a scăzut cu 6,37 bani, de la 4,4269 lei marți la 4,3632 lei, după ce moneda elevețiană s-a depreciat în partea a doua a zilei de marți pe piețele externe și a recuperat miercuri doar parțial din terenul pierdut. La scăderea cursului francului a contribuit semnificativ și menținerea direcției leului de apreciere în raport cu euro.

Francul a înregistrat vineri un nou maxim, la 4,5817 lei, după mai multe ședințe în care a doborât record după record, ca urmare a eliminării a plafonului minim de 1,2 franci/euro impus de Banca Elveției.

Pentru dolar, banca centrală a anunțat un curs în scădere cu 3,86 bani, de la 3,9644 lei marți la 3,9258 lei. Pe piețele externe, dolarul era cotat la 0,8803 euro aproape de anunțarea cursului de către BNR.

Referința pentru euro a scăzut cu 1,24 bani, de la 4,4709 lei marți la 4,4585 lei. Paritatea euro a coborât astfel sub pragul de 4,46 lei pentru prima dată începând din 11 decembrie, când cursul se situa la 4,4546 lei.

Cursul record pentru euro a fost atins în urmă cu aproape doi ani și jumătate, moneda europeană fiind cotată atunci la 4,6481 lei/euro.

Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Autor

Citește și