Ce sunt drumurile expres și care sunt diferențele față de autostrăzi. Care va fi viteza maximă admisă pe aceste artere, în funcție de relief
CNADNR a adoptat în 2013 decizia 1221, prin care a stabilit un normativ privind proiectarea drumurilor expres pentru rețeaua rutieră rapidă de comunicații.
Acesta prevede că drumurile expres pot fi dezvoltate în autostrăzi, în funcție de fluxurile de trafic viitoare, dar și că vor fi prevăzute cu spații de parcare, baze de întreținere, garduri de protecție și sisteme de siguranță a circulației, atât orizontale cât și vertical. „În cadrul proiectării se va ține seama de dezvoltarea drumurilor expres în perspectivă la categoria de autostrăzi”, se arată în normativ.
Cu alte cuvinte, principala diferență între un drum expres cu două benzi pe fiecare sens de mers și o autostradă tot cu două benzi pe sens va fi absența benzilor de urgență. Drumul expres va avea și un spațiu median de separare a sensurilor de circulație. De asemenea, o diferență va fi legată de viteza maximă cu care se poate circula: în cazul drumurilor expres, 120 km/h pentru regiunea de șes, 100 km/h pentru deal, 80 km/h pentru munte, față de 130 km/h pe o autostradă.
Un drum expres are un cost cu circa 30% mai mic decât autostrăzile, potrivit informațiilor oferite de Ministerul Transporturilor.
Citește continuarea în Ziarul Financiar >>>