Expații aduși de corporații să muncească pe mii sau zeci de mii de euro în România locuiesc în zone rezindențiale, unde au grădinițele și școlile la doi pași, dar la care nu își pot duce copiii decât cu mașina. Asta pentru că în zonele unde stau nu există trotuare. Este doar una dintre multele aberații pe care le reclamă străinii care dau piept cu realitatea românească.
„Lucrez de șapte ani cu expați care vin în România pentru a ocupa cele mai înalte funcții dintr-o companie multinațională. Le plac oamenii, le place mâncarea, dar marele minus dat de ei țării noastre este la capitolul infrastructură. Am întâlnit cazuri de top manageri care mi-au spus că au școala la doi pași de casa lor, dar își duc copilul cu mașina pentru că prin fața școlii trece șoseaua de centură a Capitalei, zonă intens circulată de mașini. Am întâlnit și cazuri care mi-au spus că nu își pot plimba copiii cu căruțul pentru că nu au trotuare”, a declarat pentru gândul Elena Antoneac, Global mobility manager, PIRGROUP Romania, companie specializată în relocarea angajaților expați veniți să muncească în multinaționalele din România.
Pipera este zona preferată de expații care conduc corporațiile din România și care au copii, a mai spus Antoneac. Aceasta precizează că marele plus al acestei zone este că în zonă sunt școlile și grădinițele internaționale. „Dacă instituțiile de învățământ s-ar muta din Pipera, atunci zona nu va mai fi atât de atractivă pentru expații care conduc multinaționalele și care au copii”, a menționat reprezentanta companie specializată în relocarea angajaților expați veniți să muncească în multinaționalele din România.
Cartierele Primăverii și Aviatorilor, în special zona Herăstrău, sunt preferate de tinerii expați care ocupă funcții de top sau middle management în corporațiile de la noi din țară, dar care nu au copii.
Elena Antoneac a fost invitata emisiunii ZF LIVE de marți, unde a vorbit despre felul în care sunt recrutați mercenarii din business de cele mai mari companii din lume. Aici puteți urmări emisiunea.