Ce trebuie să facă cei peste 2,8 milioane de clienți ai companiei Euroins după ce ASF a decis să îi retragă autorizația de funcționare? PROCEDURA

Publicat: 17 03. 2023, 13:20
Actualizat: 17 03. 2023, 14:59

După falimentele Astra, din 2015, Carpatica, din 2016, și City Insurance, din 2021, vine rândul clienților Euroins România să se întrebe ce se întâmplă cu polițele lor de asigurare, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății. Pentru moment, polițele rămân valabile, iar procedura ASF, consultată de Gândul, include toți pașii în cazul în care consumatorii vor să depună cereri de plată sau de restituire a primelor.

Peste 2,8 milioane de clienți au cumpărat polițe de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) de la Euroins, liderul pieței pe acest segment, cu 39,5% din totalul contractelor în vigoare la data de 31 decembrie 2022, conform datelor preliminare consultate de Gândul. Luând în calcul cuantumul Primelor Brute Subscrise (PBS), Euroins e pe primul loc cu aproape 2,6 miliarde de lei, respectiv 32,22% din totalul celor 7,94 de miliarde de lei.

Ce a decis ASF

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei.

Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății, cu sarcina de a asigura administrarea și conducerea activității asigurătorului și adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului.

Atribuțiile conducerii societății se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar, au anunțat, vineri, oficialii ASF.

Autoritatea de reglementare a detaliat pe 14 pagini toate neregulile descoperite – de bază fiind abateri în ceea ce privește constituirea rezervei de daune și a rezervei de prime, precum și nedeținerea de fonduri proprii eligibile care să acopere cerința minimă de capital (MCR) și cerința de capital de solvabilitate (SCR), dar și numeroasele controale și sancțiuni aplicate înainte de luarea decizie finale.

La fel ca în cazul City Insurance, companie căreia i s-a retras autorizația de funcționare din septembrie 2021, apoi a intrat în faliment, clienții Euroins nu vor fi lăsați descoperiți. Conform legii, pentru a proteja consumatorii de produse și servicii de asigurare, în România există Fondul de garantare a asiguraților (FGA), ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor.

FGA are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător persoană juridică română. Destinația principală a sumelor aflate la dispoziția FGA este plata către creditorii de asigurări a indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate în condiţiile legii și a primelor datorate de asigurător pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare.

Potrivit legii, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări doar către petenții care au depus cereri de plată în termenul legal și care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se face în limita a 500.000 lei pentru fiecare creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat cu asigurătorul aflat în faliment, potrivit plafonului de garantare reglementat de Legea nr. 213/2015 actualizată.

FGA acoperă activitățile desfășurate pe teritoriul României, respectiv transfrontalier, pe teritoriul statelor membre gazdă, de către societatea de asigurare autorizată în România, se arată în ghidul întocmit de ASF și FGA  în noiembrie 2021, pentru a ajuta consumatorii în cazul City Insurance, procedură ce este aplicată întocmai și în cazul Euroins.

Conform celor mai recente date raportate, începând cu 29 noiembrie 2021 și până la finele anului 2022, Fondul de garantare a asiguraților a achitat, pentru creditorii de asigurare ai City Insurance SA, aproximativ 603 milioane de lei, pentru 64.568 de cereri de plată avizate în cadrul Comisiei Speciale a FGA, dintr-un total de 250.692 de cereri de plată înregistrate.

Falimentul City Insurance a devenit definitiv în septembrie 2022, după ce procedura a fost deschisă în februarie 2022.

Care este procedura

În septembrie 2021, când i s-a retras autorizația companiei City Insurance, FGA anunța că poate proceda, la cererea posibililor creditori de asigurări ai acestei companii, la deschiderea dosarelor de daună.

Cererea de deschidere a dosarului de daună se poate completa în situația în care s-a produs un eveniment asigurat acoperit de o poliță de asigurare în vigoare, în perioada cuprinsă între data retragerii autorizației de funcționare şi data denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, în instanță.

Potrivit legii, doar de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial al României, creditorii de asigurări ai societăţii de asigurare pot depune cereri de plată la FGA sau cereri de restituire primă. Cererile de plată se pot depune începând cu data publicării deciziei ASF și până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererile de plată poate fi depuse în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.

Conform Deciziei ASF, Fondul de garantare a asiguraților va prelua evidențele complete ale dosarelor de daună, precum și evidențele tehnico-operative și contabile aferente acestora, în termen de 30 de zile de la data retragerii autorizației de funcționare a societății. După preluarea acestora, FGA va proceda la publicarea listelor potențialilor creditori de asigurare.

În termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei ASF, FGA este în drept să efectueze plăti din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale, după parcurgerea de creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată, conform ghidului ASF.

Instrumentarea de către Fond a cererilor de plată se va face doar după preluarea evidențelor complete ale dosarelor de daună precum și a evidențelor tehnico-operative și contabile.

La fel ca în cazul City Insurance, contractele de asigurare încheiate cu Euroins rămân valabile până la expirare, dacă nu intervine una dintre următoarele situații:

  • titularul poliței denunță contractul de asigurare;
  • se împlinește termenul legal de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, moment în care polițele de asigurare încetează de drept;
  • lichidatorul judiciar numit de instanță odată cu deschiderea în instanță a procedurii falimentului denunță polițele de asigurare, cu informarea prealabilă a asiguratului.

Potrivit FGA, în privința încheierii unui alt contract de asigurare, la un alt asigurător, acest proces ar trebui derulat în paralel cu acțiunea de denunțare a poliței de asigurare încheiate la asigurătorul aflat în insolvență/faliment.

Evoluția pieței RCA în 2022

Încasările din vânzarea de RCA au crescut substanțial în 2022, cu aproximativ 34%, arată datele preliminare privind piața, consultate de Gândul. Astfel, pe fondul creșterii prețurilor, la finalul anului trecut, cuantumul total al Primelor Brute Subscrise (PBS) a ajuns la 7,94 de miliarde de lei, de la aproximativ 5,94 de miliarde de lei în 2021, conform cifrelor încă nepublicate de ASF.

Pe primul loc al vânzărilor RCA s-a plasat compania Euroins, dar cu o reducere de câteva procente, de la 35,39% în 2021 la 32,72% în 2021.

Pe locul secund a urcat foarte abrupt Groupama, de la 9,08% în 2021 la 20,43% în 2022, iar Allianz Țiriac, în creștere de la 12,68% la 18,72%.

La finalul anului 2021, City Insurance, căreia ASF îi retrăsese autorizația de funcționare, avea a doua cea mai mare cotă de piață, de 25,55%, în timp de cu un an înainte era lider al segmentului, cu 43,49%.

Per ansamblu, numărul de contracte încheiate în anul 2022 a scăzut semnificativ, de la 12,91 milioane în 2021 la 8,15 milioane în 2022.

Exprimat în unități anuale (pentru a ține seama de durata diferită a polițelor), numărul de contracte RCA încheiate până la 31 decembrie 2021 a fost de 7,53 milioane, în creștere cu 19% față de aceeași perioadă a anului anterior, în timp ce, la finalul lui 2022, numărul lor a scăzut, până la 7,15 milioane.

La sfârșitul anului trecut, numărul de contracte RCA în vigoare era de 7,1 milioane. În 2021, se înregistrase un record în ceea ce privește numărul de contracte RCA.

În 2021, erau în vigoare aproximativ 6,7 milioane de polițe, cifră care include și cele peste 1,44 milioane de polițe emise de City Insurance S.A., valide la finele anului 2020. Prin comparație, la finalul anului 2020 erau în vigoare 6,5 milioane de polițe RCA, în 2019, puțin peste 6 milioane, iar la sfârșitul anului 2018, doar 5,5 milioane de polițe.


CITEȘTE ȘI:

ASF retrage autorizația de funcționare a Euroins România și constată starea de insolvență a societății

RAPORT: Opt ABATERI GRAVE, descoperite de ASF la Euroins România, între care estimări nerealiste și supraestimări ale veniturilor și cheltuielilor

Dan Cărbunaru: ”Guvernul României va susține toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraților de pe piața RCA”

EXCLUSIV | Piața RCA, destabilizată și manipulată? EIG acuză un ”atac” împotriva Euroins România și cere ASF să ia măsuri: ”O reprezentare total eronată și malițioasă a realității”