Cea mai mare FRAUDĂ postbelică din Germania. Procurorii germani au efectuat DESCINDERI la cel mai mare manager DE FONDURI din lume
Practica investigată, cunoscută sub numele de „cum-ex”, implică tranzacționarea rapidă a acțiunilor unei companii de către un sindicat de bănci, investitori și fonduri speculative, pentru a crea impresia a numeroși proprietari, fiecare dintre ei beneficiind de o reducere fiscală, informează Reuters.
Un purtătorul de cuvânt al BlackRock a declarat că firma „a colaborat pe deplin la o investigație în curs privind tranzacțiile cum-ex din perioada 2007-2011”.
Includerea BlackRock este semnificativă, pentru că firma gestionează active de 6.400 de miliarde de dolari.
Procurorii din Köln au refuzat să comenteze descinderea la biroul BlackRock. Numeroase bănci și investitori sunt deja cercetați în legătură cu tranzacții fictive.
Procurorii au efectuat anterior descinderi și la sediul Unicredit HypoVereinsbank.
La începutul acestei săptămâni ministrul german de finanțe Olaf Scholz a apreciat drept scandalos sistemul de tranzacționare a acțiunilor și a subliniat necesitatea unei cooperări mai bune la nivel european pentru condamnarea practicii, anchetată în Germania, Danemarca, Austria și Belgia.
Autoritățile fiscale din Danemarca au declarat că au pierdut 2 miliarde de dolari, în timp ce cele din Germania estimează că pierderile au depășit 5 miliarde de euro (5,71 miliarde de dolari).
Politicienii danezi au cerut acțiuni după ce media a dezvăluit utilizarea pe scară largă a unor astfel de scheme de tranzacționare.
Foto: Captură