Prima pagină » Economic » Cea mai sigură companie aeriană din Europa în 2014

Cea mai sigură companie aeriană din Europa în 2014

Cea mai sigură companie aeriană din Europa în 2014
KLM este cea mai sigură companie aeriană din Europa și a cincea la nivel mondial în 2014, în timp ce Cathay Pacific Airways din Hong Kong ocupă locul întâi într-un clasament global privind siguranța zborului, întocmit de centrul de evaluare german JACDEC.

În ceea ce privește operatorii din Europa, compania olandeză KLM este urmată de Lufthansa (Germania), care se plasează pe poziția a 12-a la nivel mondial în 2014, în topul siguranței zborului.

La nivel mondial, în spatele Cathay Pacific Airways se clasează companiile Emirates din Emiratele Arabe Unite, EVA Air din Taiwan și Air Canada.

Numărul persoanelor care au murit în urma unor accidente aviatice a crescut de aproape patru ori anul trecut în comparație cu 2013, când 251 de oameni au decedat din această cauză, potrivit datelor JACDEC.

„Deși transportul aerian rămâne cel mai sigur, 2014 reprezintă un an atipic prin comparație cu anii precedenți, când numărul de victime a scăzut constant”, se arată în raportul JACDEC.

Regiunea Asia-Pacific a fost considerată cea mai puțin sigură, întrucât aproximativ jumătate dintre decese au survenit în urma unor accidente petrecute în această zonă. În schimb, cele mai sigure regiuni au fost America de Nord și Eurasia.

Malaysia Airlines, implicată în două dintre cele mai grave accidente aeriene de anul trecut, a coborât de pe poziția 34 ocupată în 2013 pe locul 57.

JACDEC analizează perfomanța a 60 de companii aeriene mari la nivel internațional și întocmește clasamentul siguranței pe baza unor date ca dimensiunea traficului, numărul de incidente și pierderile totale suferite în ultimii 30 de ani.

Citește și