Cel mai bogat om din India a pierdut 5,6 miliarde dolari în patru luni
Averea miliardarului Mukesh Ambani, cel mai bogat om din India, a scăzut cu 24% începând din mai, sau 5,6 miliarde de dolari, la 17,5 miliarde de dolari, ca urmare a deprecierii rupiei la un minim record, potrivit Bloomberg.
Rupia, moneda națională a Indiei, a avut în ultima lună cea mai slabă evoluție dintre valutele importante la nivel global.
Moneda se află sub presiunea vânzării de active de pe piețele emergente de către investitorii îngrijorați că Rezerva Federală a SUA (Fed) ar putea reduce programul de achiziții lunare de obligațiuni. Lichiditățile masive introduse de Fed în sistemul financiar au susținut piețele de capital la nivel global, dar și activele de pe piețele emergente, unde se pot obține randamente mai ridicate pentru investiții.
Mukesh are active importante în India, inclusiv participații la companii listate la bursă.
„Rupia este slabă și se va deprecia în continuare. Investitorii străini instituționali au investiții în companii cu capitalizare ridicată și retrag bani din India. Asta pune presiune destul de multă pe aceste companii”, a Munesh Khanna, partner la firma Grant Thornton din Mumbai.
Investitorii instituționali au vândut acțiuni ale companiilor din India în valoare de 3 miliarde de dolari începând din 3 iunie, potrivit autorității pentru piață de capital din India.
Averea lui Anil Ambani, fratele mai mic al lui Mukesh, a înregistrat un declin de 17% începând din mai, sau 1,7 miliarde de dolari, la 6,3 miliarde de dolari, notează Bloomberg. Anil se află pe locul al optulea în rândul celor mai bogați oameni din India.